Despre Oriflame The One, cu bune si rele

Acum aproape 2 saptamani am primit pachetul cu produsele, asa ca am avut ceva timp la dispozitie sa le testez. De-a lungul timpului am mai folosit produse Oriflame, asa ca am avut posibilitatea sa fac o comparatie.

Fondul de ten Illuskin

  • in trecut am folosit fondul de ten Giordani – era ceva anti-imbatranire parca si am fost foarte incantata de el; a fost primul meu fond de ten (pe la 25 de ani am inceput sa folosesc fondul de ten); era foarte cremos, fin, hidrantant, avea o putere medie de acoperire si lumina tenul, desi nu avea in compozitie particule iluminatoare vizibile; l-am iubit, ce sa mai discutam… apoi i-au schimbat formula si iubirea noastra s-a destramat…
  • fondul de ten Illuskin – textura sa este una usoara, delicata, numai buna pentru vara. Culoarea pe care am primit-o a fost Natural Beige – initial mi s-a parut prea galben pentru tenul meu, dar apoi s-a adaptat frumos la culoarea tenului meu. Are o acoperire mica spre medie, mai scazuta decat Ivatherm sau Vichy de exemplu. Se pot aplica mai multe straturi pentru a obtine o acoperire mai buna, pentru ca nu simti ca-ti incarca tenul. Totusi eu am observat ca daca aplic 2 straturi, se vede din nou cam galben… acum depinde si de culoarea tenului vostru. Denumirea “Illuskin” m-a dus cu gandul la iluminarea pielii, dar din pacate nu am vazut asa ceva pe tenul meu. Nu are nici particule iluminatoare, nici vreun efect de iluminare. Este doar un fond de ten lejer, cuminte, de calitate medie – dupa parerea mea. Primeste o bila alba din partea mea pentru faptul ca are SPF 20. Eu una nu l-as cumpara pe viitor, nu m-a impresionat cu nimic (in viata de zi cu zi folosesc Vichy Liftactiv – de vreo 3 ani il folosesc zi de zi si sunt foarte multumita de el).

Corectorul Illuskin

  • am mai folosit in trecut corectoare Oriflame; cele sub forma de crema nu m-au impresionat niciodata – erau hidratante, dar din pacate aveau putere de acoperire mica
  • corectorul Illuskin are o putere de acoperire mai buna decat corectoarele Oriflame pe care le-am incercat de-a lungul timpului, este cremos si nu se strange in ridurile fine ale pielii, daca il fixez cu pudra; se vede ca Oriflame evolueaza la capitolul “corectoare”, lucru ce nu poate decat sa ma bucure

Pudra Illuskin

  • n-am mai folosit vreo alta pudra de la Oriflame; in viata de zi cu zi folosesc pudre minerale pentru ca am tenul normal spre uscat (vara normal, iarna uscat) si pudrele incercate pana acum imi uscau tenul si imi accentuau ridurile de expresie; pudrele minerale sunt singurele care arata bine pe pielea mea
  • nuanta pe care am primit-o este Medium; cand am deschis cutia de pudra si am vazut-o asa albicioasa, m-am speriat un pic, crezand ca nu se potriveste tenului meu si voi arata ca o fantoma folosind-o 🙂 ; cand am inceput sa o aplic am fost foarte incantata de rezultat: ten matifiat, catifelat, neincarcat; iar acest efect s-a pastrat pe tot parcursul zilei, pudra nu a intrat in ridurile fine si nici n-a accentuat zonele uscate ale pielii, lucru ce mi-a placut la nebunie; in concluzie este o pudra foarte buna, as cumpara-o pe viitor

 Fardurile crema

  • n-am mai incercat niciun fard crema de la Oriflame
  • mi-au placut culorile lor, sunt foarte versatile; le-am aplicat peste primerul Radiant si m-am bucurat de prezenta lor impecabila intreaga zi; sunt o buna baza de machiaj, se amesteca usor; nuanta Beige Pearl nu e pe cat de pigmentata mi-as fi dorit eu, dar e buna pe post de iluminator; desi nu sunt o fana a fardurilor crema, acestea imi plac mult si mi-as dori sa incerc si alte nuante

Rimelul Volume Blast Mascara

  • am folosit de-a lungul timpului multe rimeluri de la Oriflame si am fost multumita de toate
  • rimelul Volume Blast are o perie micuta si harnicuta, care imbraca frumos fiecare geana in parte; defineste foarte frumos privirea si curbeaza usor genele, asa ca-mi place la nebunie; rezista bine intreaga zi, nu se scutura inestetic; daca l-as mai cumpara? daaa, cu siguranta 🙂

Ojele Long Wear

  • am folosit de-a lungul timpului ojele Long Lasting de la Oriflame cu mare placere, fiind foarte incantata de calitatea lor – periuta lata, culori vibrante, aplicare usoara, rezistenta de 6-7 zile
  • cand am primit cele 2 oje, am fost foarte incantata si am asteptari mari de la ele; nuanta Capuccino a fost o supriza placuta – n-am mai folosit niciodata vreo nuanta asemanatoare (eu iubesc culorile, n-am nici macar o oja nude in dotare, nici macar taupe…); mi-a placut foarte mult cum arata pe unghiile mele scurte; mi-am facut unghiile dimineata, iar spre seara a venit supriza neplacuta: la toate unghiile oja era ciobita 🙁 e drept, in ziua respectiva am gatit, prin urmare am stat cu mainile in apa, dar nu excesiv; pentru mine acest lucru este o mare dezamagire, fiind obisnuita cu rezistenta indelungata a ojelor Oriflame; in rest si-au pastrat toate calitatile anterioare: pensula mica si lata pentru o aplicare perfecta, culori intense, acoperire perfecta din 2 straturi, stralucire… data viitoare voi folosi un topcoat pentru a prelungi durata de viata a ojei

Gloss-urile Power Shine

  • n-am mai folosit niciodata gloss-uri Oriflame (nu sunt o fana a gloss-urilor in general), dar am folosit rujurile Power Shine cu placere
  • am descoperit cu bucurie ca gloss-urile miros la fel ca rujurile Power Shine – delicios, fructat, racoritor… parca a castravete 🙂 culorile sunt frumoase, luminoase; nu sunt lipicioase, sunt hidratante, imi plac – mi se par perfecte pentru vara 🙂

Voi ati testat gama The One? Ce impresie v-au lasat produsele?

One thought on “Despre Oriflame The One, cu bune si rele”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *