Superspecializarea

Ma uit in jurul meu si vad numai oameni cu pretentii, ce au terminat o facultate, unii chiar si un master. Si totusi, parca le lipseste ceva. Aaaa, da! Cultura generala minimala! Despre ce este vorba? Pai…sa va povestesc:

– Alina a terminat facultatea de litere –  daca ii spui de un produs ca are forma cilindrica te va ruga sa-i explici ce inseamna cilindru, ca ea nu a terminat facultatea de matematica, sa stie despre ce e vorba;

– Dan a terminat facultatea de mecanica daca ii ceri sa-ti spuna numele a doua opere de-a lui Eminescu, iti va spune ca nu stie, ca doar nu a terminat facultatea de litere;

– Oana a terminat facultatea de chimie daca ii ceri sa-ti spuna capitala Angliei, iti va spune ca nu stie, ca doar ea n-a terminat facultatea de geografie;

– Florin a terminat facultatea de istorie daca il intrebi de temperatura la care fierbe apa, iti va spune ca el a terminat istoria, nu fizica

– George a terminat facultatea de fizica daca il intrebi de teorema lui Pitagora iti va spune ca el e fizician, nu matematician, ca sa stie acest lucru

– Ion a terminat facultatea de calculatoare – daca il intrebi cine a fost Cuza, iti va spune ca e localitatea in care stau bunicii sai si atat…ca doar n-a terminat facultatea de istorie sa stie mai mult de-atat

Si lista ramane deschisa. Cred ca ati intalnit si voi astfel de exemple in viata de zi cu zi. Si te opresti un pic in loc si te intrebi: facultatea te face mai destept sau mai prost? Daca te specializezi intr-un domeniu stergi cu buretele orice altceva din creier? O sa ajungem cum spunea o cunostinta de-a mea, care are feciorul programator in Chicago – a sunat electricianul, sa vina sa-i schimbe becul, ca el nu este electrician (asta in conditiile in care becul nu avea nici o alta problema inafara faptului ca se arsese).

PS: Chiar si eu sunt in stare sa schimb un bec, cam de cand aveam 8 ani… si nu sunt electrician.

Voi ce ziceti, e normal aceasta specializare absoluta, sau sunt eu absurda?

Ce naspa e Romania!

Nu stiu altii cum sunt, dar mie imi place Romania. Mi se pare o tara extraordinar de frumoasa, cu bune si rele. Nu pot sa ma abtin sa nu va pun o poza facuta de mine la munte – nu e trucata,  e pura realitate. Mi-am pus-o si pe desktop, asa de draga imi este.

Dar ma uit in jur si vad ca nu toata lumea imi impartaseste parerea.

Merg pe strada si mai aud: Bai, ce rahat de tara mai avem! In strainate era curat bai, nu ca la noi! si intorc mirata capul spre posesorul acestor declaratii – un baietas ce scuipa plictisit niste coji de seminte pe jos si arunca in iarba o hartie ce-l deranja prin buzunar. Mda…pai…am fost si eu in strainatate, si ce sa vezi, minune mare? Pe-acolo nu au vreun aspirator automat care sa faca instantaneu curat dupa tine. Nu nu! Au doar oameni care arunca la cosul de gunoi hartiile, si care nu sparg seminte pe strada.  Sau mai sparg seminte la cate o terasa, iar cojile le pun pe o farfuriuta.

Mai merg un pic, si vad doua doamne ce veneau de la cumparaturi, incarcate de sacose si-si povestesc una alteia: Vai draga, acolo era asa de bine, asa de liniste pe strazi… Hei, uite-o pe Maricica! Maricicooooooouuuuu! Mda… pai… am fost si eu in strainatate si era liniste si placut sa mergi pe strazi, dar nu mergea nimeni cu dopuri in urechi, ci pur si simplu oamenii aia se mai autocenzurau un pic… se gandeau ca nu sunt in codru, nici pe camp, asa ca nu tipau dupa Maricica lor cat ii tineau rarunchii, gaseau alte metode de a o contacta, metode mai putin deranjate pentru restul lumii.

Mai merg inca putin… si ma trezesc cu niste stropi mari de lapte pe pantofi si pantaloni. Nu, nu ploua cu lapte. Doi scolari jucau fotbal cu doua pahare de lapte care se distribuie gratuit in scoli, prin programul “Cornul si laptele”. In spatele scolarilor erau doua batranele, bunicile celor doi. Una dintre ele: Mihaita mama, jucati-va frumos pe trotuar maica, sa nu dea vreo masina peste voi! Apoi isi continuara discutia lor despre cum fu cand s-a dus una dintre in Spania, la fiica ei: Vai de mine ce copii cuminti si binecrescuti, nu ca tineretul asta a nostru desuet! Mda… pai daca mata asa-l educi pe Mihaita, sa-si bata joc de mancare, e clara treaba… Copiii sunt roadele culese… cum ti-i cresti asa ii ai.

Mai merg putin… o mamica cu o fetita de vreo 2-3 anisori,  in parc. Fetita rupea florile din parc, iar mama o certa ca le rupe cu codita prea scurta, si nu are cum sa-i faca un buchetel asa cum trebuie.  Intre timp mai vorbea si cu cineva la telefon:  Vai, in Olanda era asa de frumos! Numai flori la tot pasul, nu ca la noi! Mda… pai… am fost si eu in strainatate si am vazut parcuri pline cu flori, dar sa stiti ca nu le rupea nimeni. In caz ca nu stiati,  daca rupi o floare, ea nu se regenereaza pana a doua zi ca prin minune. Nu nu! Ati incurcat-o cu coada salamandrei… dar si aceea are nevoie de cateva saptamani pentru a se regenera. Aaaa… si nu confundati floarea nici cu balaurul din poveste caruia ii tai un cap si apar doua in locul sau. Nu nu! Daca o rupi o floare inseamna ca vei avea cu o floare mai putin.  Iar daca iei acasa o tufa de crizanteme, cu radacini cu tot, din parc, pana maine nu va mai creste nici o alta tufa in locul ei, peste noapte.

Asa ca dragilor, nu Romania e Cenusareasa, iar celelalte tari niste printese. Nu nu! Romanii sunt niste ignoranti, iar strainii niste oameni un pic mai simtiti. Bine, nu generalizez, mai sunt si exceptii – dar exceptii ce nu fac decat sa intareasca regula. Putem transforma si Romania intr-o printesa, trebuie doar sa ne dorim asta. Adica sa nu mai aruncam cu cenusa in ea. Adica sa fim si noi un pic mai simtiti. Hai, ca nu e greu:

  • cosuri de gunoi sunt la tot pasul, nu e nevoie sa aruncam gunoiul unde avem chef;
  • in legatura cu florile din parc putem sa ne limitam doar la a le admira, nu trebuie neaparat sa le luam cu noi acasa;
  • Maricica nu se va simti neglijata daca nu vom urla din toti rarunchii la ea;
  • nepotii ne vor multumi mai tarziu daca azi ii vom invata sa fie civilizati.

Mda, stiu, imi veti spune ca de fapt nu asta e problema, ca sunt chestii minore, lipsite de importanta, ca Romania e asa cum este din cauza politicienilor si a nu mai stiu cui care fura si face si drege… dar haideti sa-i lasam pe ei deoparte si sa invatam sa ne facem si noi datoria civica, sa nu mai pasam motanul. Stiu, sunt pasi mici, dar pasi care conteaza…vorba ceea: Romania va creste prin bun simt si responsabilitate.

Săraca limbă română!

Pentru început, nişte precizări de bază, ca să nu existe discuţii inutile: nu sunt profă de română, nici vreo băbuţă expirată care plânge că pe vremea ei treburile se întâmplau altfel şi tineretul din ziua de azi e aşa şi pe dincolo… Nici măcar n-am vreo treabă cu limba română mai mult decât mi-au predat-o profesorii în şcoală. Nici nu am făcut vreo facultate umanistă, ca să ziceţi că vin aici să mă dau rotundă cu ce m-au învăţat ăştia prin facultate. Nu dom’le, sunt doar un om obişnuit, cu un minim de bun simţ faţă de biata limbă română.

Iar acum, să trecem la ce mă frământă pe mine: la cât de stâlcită a ajuns să fie biata noastră limbă română pe Internet. În special forum-urile sunt invadate cu un soi de limba română pe care abia o mai recunosc. Sunt oameni care scriu atât de stricat încât abia reuşesc să înţeleg ce-au vrut să spună şi credeţi-mă că nu sunt chiar atât de grea de cap. Să vă dau nişte exemple, ca să înţelegeţi la ce mă refer:

  • “nush parerea me-ai k s nu mai fktz-i atta kz d cei kre nu shtiu s vb rom k sh voi vbitzi d prk… “
  • “imi i-au nshte pant dupa kre mii modifik”

Oare săracul Pruteanu nu se răscoleşte în mormânt? Nu spune nimeni să scrii cu diacritice, deşi ar fi frumos şi aşa, dar măcar să foloseşti cuvinte româneşti şi să pui cratimă acolo unde trebuie şi numai dacă trebuie. Cer prea multe de la viaţă? Nu prea cred… utilizarea cratimei se învaţă în clasele 2-4, nu necesită studii superioare în ţări străine, nici MBA-uri.

Unii spun că scriu aşa din grabă. Ei na! Pentru grabă s-au inventat abrevierile, s-a inventat scrierea fără diacritice. Scrierea corectă e o formă de respect faţă de tine însăţi. De ce nu ieşi pe stradă în chiloţi (mă scuzaţi vă rog), tot aşa, din grabă? Pentru că ţi-e ruşine, nu? Deci chiar dacă te grăbeşti sari totuşi într-o pereche de pantaloni, nu? Păi şi atunci de ce nu arunci şi o cratimă acolo unde trebuie? Când ieşi din casă, chiar dacă te grăbeşti tot mai arunci o privire fugitivă în oglindă, ca să te asiguri că nu pleci cu puloverul pe dos sau descheiată la un nasture, nu? Păi şi atunci de ce nu arunci şi o privire fugitivă pe minunile pe care le scrii? Pentru că şi scrisul e cartea de vizită a unui om, nu numai hainele de pe el.

Eu sunt de părere că nu e grabă, ci e neştiinţă. Bun, ai tras chiulul la orele de română din clasele primare, asta e… nu e bine, dar poţi remedia greşelile tinereţii – mai există şi în ziua de azi cărţi e gramatică ce abia aşteaptă să fie deschise. Mai există chiar şi site-uri care îţi pot veni în ajutor – jos pălăria pentru stimabila doamnă Diacritica. Totul e să-ţi admiţi neştiinţa şi să încerci să remediezi această problemă.

Alţii spun că scriu cum vor, că doar e democraţie (mama ei de democraţie!), că ei ştiu să scrie corect dar scriu cum au chef. Mda…bun…ce să zic…dacă eşti deştept şi îţi face plăcere să o faci pe prostul, e dreptul tău (că doar e democraţie, nu?) dar ai grijă să nu rămâi aşa.

În concluzie: iubesc şi respect limba română, pe cât de mult îmi stă în putinţă. Încerc să scriu pe cât de corect mă pricep, Dex-ul îmi este prieten bun, când nu ştiu ceva întreb fără ruşine (mi-e mai ruşine să rămân în bezna neştiinţei). Nu le ştiu pe toate, mai am multe de învăţat, dar mă străduiesc atât cât pot să fiu prietenă cu cratima şi să scriu cuvinte româneşti.

Voi cum scrieţi?

Overtime – noua moda

In zilele noastre se formuleaza altfel enuntul problemei: noi, ca firma, nu dorim sub nici un chip ca angajatii nostri sa lucreze peste program. Nu, nu, departe de noi acest gand necurat si parsiv. Noi vrem ca angajatul nostru sa munceasca doar 8 ore pe zi, apoi sa plece fericit acasa, la familia lui, sa stea cu copiii,  sotia, sa gateasca, sa mai iasa si la cina apoi la un film cu prietenii ori socri… sau sa petreaca oricum vrea el. Totul este ca el sa-si termine in cele 8 ore task-ul dat. Daca nu reuseste sa-l termine, asta e, mai sta un pic peste program, pana il termina.

Iar tu, ca un copil mic si nevinovat, care crede in pacea mondiala si alte lucruri inocente, spui: “Da, sunt perfect de acord. Nici nu se putea mai bine si mai corect de atat. Vai, ce sef minunat sunteti! ” Si semnezi orbeste si plin de increde contractul de munca.

Si a doua zi te trezesti cu task-ul in brate. Si vezi ca e ditamai namila, nicidecum un task binecrescut, de 8 ore. Iti zici: “Doamne, dar asta-i munca de 2-3 zile!”
Iar PM-ul iti zambeste gingas: pana maine dimineata la ora 9 sa fie gata! Inghiti in sec, inspiri adanc si pornesti vitejeste la treaba. Si muncesti cu sarg, mananci in fata calculatorului, umpland  tastatura de firimituri (asta in cazul fericit in care iti amintesti sa mai si mananci), te uiti cu disperare la ceas – cineva a complotat impotriva ta si iti face o farsa – prea repede trec orele, una dupa alta, iar task-ul tau e pe departe de a se finaliza. Si uite asa, pe
nesimtite, vine ora 5, teoretic se incheie programul, dar nu si pentru tine, pentru ca nu ti-ai terminat task-ul.  Si muncesti in continuare cu

sarg, tragi cat de tare poti…si vezi cum se scurge timpul in continuare, pe nesimitite…si daca esti norocos, pe la 10-11 noaptea pleci si tu acasa, bucuros ca ti-ai dus munca la bun sfarsit. Dar lasa, ca maine nu se mai intampla…mai dureaza putin, pana imi intru in ritm…

Si uite asa intri intr-un cerc vicios…si ajungi sa muncesti 14-15 ore pe zi si in weekend…
Voi prestati overtime?

Sunt frumoasa, desteapta si single

Intr-o dupa-amiaza de primavara simteam nevoia sa evadez din birou, chiar si numai pentru o ora, cat dura pauza de masa. Nici una dintre colegele mele nu avea chef sa ia masa in oras, dar nu m-am descurajat prea tare si m-am hotarat sa merg singura la resturantul din zona. Imi place ca au terasa si astfel pot admira privelistea in timp ce mananc (sunt niste copaci infloriti superbi, pe terasa). Spre norocul meu am gasit si ultima masuta libera – fiind ora pranzului era aglomerat. Continue reading Sunt frumoasa, desteapta si single