Profesori ce mi-au marcat copilaria…

Azi, discutand cu sotul meu, mi-am amintit de profesorii care mi-au fost cei mai dragi in scoala:

biology

1. Profesoara de biologie din scoala generala – era o doamna in varsta, anii lasasera urme adanci pe chipul ei, dar in sufletul ei era un vesnic soare; ne preda cu pasiune frunza, tulpina, radacina, fotosinteza… si totusi, in unele zile ne surprindea foarte placut – incepeam ora altfel – uitandu-ne pe geam, la soare… la indemnul ei; ea ne invata ca in iuresul vietii sa nu uitam sa luam pauze, sa ne oprim si sa ne uitam in jur; sa admiram frumusetea naturii… sa admiram frunza cu frunza, fiecare raza de soare, copaci, iarba… tot ce ne inconjoara… sa ne incarcam cu energia lor. Adesea ne invata sa inspiram sa expiram, sa avem clipe in care sa nu ne gandim la nimic… sa nu vorbim, doar sa admiram tot ce ne inconjoara… sa ne incarcam plamanii cu viata, sufletul cu bucurie… Fara sa stim, ea ne invata cum sa gestionam stresul si sa iubim viata, in toata splendoarea ei. Si acum ma trezesc doar respirand si admirand… cu mintea golita de orice gand… si e minunat.

Ani mai tarziu, cand ieseam de la liceu, ma intalneam cu ea pe bulevard… o gaseam stand pe cate o banca si contempland natura… toti in jurul ei alergau, mergeau grabiti, iar ea era inundata de pace.

chemistry

2. Profesoara de chimie din scoala generala – o doamna tanara, frumoasa, care emana energie si buna-dispozitie; tin minte si acum prima propozitie cu care ne-a intampinat in prima ora de chimie: “TOTUL in jurul nostru este chimie – ce mancam, cu ce ne imbracam, ce respiram, ce ne inconjoara…” si mi s-a parut fascinant.

Ne-a invitat pe toti cei ce dorim sa aflam mai multe din tainele chimiei sa venim la cercul de chimie; ora de chimie era cuminte, conform programei scolare, insa cercul de chimie era fascinant – aveam acces la un laborator foarte bine dotat si simteam ca toata lumea e a noastra (eram o mana de elevi curiosi ce se credeau alchimisti) – descopeream cum sa facem foc rece, tot felul de inele colorate in alte solutii, si alte minuni. Ea avea rabdare sa ne raspunda la toate intrebarile, oricat de hilare ar fi fost, iar la unele ne raspundea cu alte intrebari, menite sa ne hraneasca curiozitatea si sa scoata ce-i mai bun din noi… Plecam cu tristete dupa fiecare cerc de chimie si abia asteptam sa vina cercul urmator… Eram ca niste copiii ce gateau cele mai delicioase prajituri alaturi de mama 🙂

Toti cei de la cerc am ajuns olimpici, pentru ca ne placea la nebunie aceasta lume fascinanta pe care ne-o descoperise ea… Ea nu ne-a cerut niciodata performanta, ci doar a vrut sa impartaseasca cu noi aceasta minunata lume a chimiei… si uite asa performanta noastra a venit de la sine. Ea ne povestea la ce folosesc toate solutiile cu care ne jucam noi, la ce folosesc reactiile, iar noi o ascultam absorbiti… deveneam tot mai curiosi sa aflam mai multe, si o retineam adesea sa ne mai povesteasca… cercul era vinerea, de la 5 la 6.30 seara, dar nu de putine ori ne apuca 8-9 seara la povesti despre chimie… Parintii veneau la scoala panicati, cautandu-ne… se linisteau cand vedeau lumina aprinsa in laboratorul de chimie…

drawing3. Profesorul de desen din generala – era un domn in varsta, cu chipul brazdat de anii ce trecusera peste el… un pictor talentat si singuratic, un pic sever… Din prima ora ne spusese ca nu ne primeste la ora fara acuarele tempera de calitate, pensule de buna calitate, blocuri de desen de calitate. Nu erau deloc ieftine, nu prea ne convenea, dar n-aveam ce face… parintii s-au conformat si ne-au cumparat cele cerute. Si bine au facut!

El ne-a invatat diverse tehnici de pictura, care nu se puteau face decat cu materiale de calitate, nu cu acuarelele ieftine si slabe care se gaseau prin toate librariile. Ne incuraja sa folosim culorile asa cum simtim noi, nu cum trebuiesa facem planse care sa ne reprezinte pe noi, nu planse corecte – daca noi simtim ca soarele trebuie sa fie mov, nimic sa nu ne opreasca… sa dam viata planselor noastre… sa fie o parte din noi. Ne invata sa ne jucam cu culorile, sa vedem lumea cu alti ochi… ne provoca sa pictam numai in nuante de gri, si totusi sa facem planse vesele, pline de viata… ne scotea din tiparele noastre, din zona noastra de confort… si totusi ora de desen era o veritabila relaxare… ne simteam in largul nostru…

Ne-a invitat la una dintre expozitiile lui de pictura… acolo, printre tablourile lui superbe am regasit si cateva din plansele noastre cele mai reusite… le expusese alaturi de tablourile lui (cu numele noastre pe ele)… ne simteam niste mici Picasso… a fost cea mai mare incurajare pe care am primit-o din partea lui. De la el am invatat cat de eliberatoare si relaxanta poate fi pictura… din clasa a 9-a n-am mai avut ore de desen, dar asta nu m-a impiedicat sa ma mai joc acasa cu culorile…

Voua ce profesori v-au ramas aproape de suflet?

Wishlist pentru 2018

11017850_930789643638854_3255004119697477015_n

Anul 2017 a fost un an al provocarilor. Daca anul trecut a fost unul marcat de boala (v-am povestit pe-aici ce si cum), anul acesta a fost unul al recuperarii si revenirii la normal. Recuperarea dupa vertij a fost mai lenta decat ma asteptam. Nerabdatoare din fire, m-am grabit sa revin cat mai repede la normal. Am vrut sa-mi depasesc limitele,  dar corpul mi-a dat o lectie mai importanta – mi-a tras un semnal de alarma ca e cazul sa invat sa traiesc dupa noi reguli – cu cat mai putine suparari, dezamagiri, oboseala… la orice mica abatere, umbrele vertijului revin… Desigur, nu traiesc intr-un glob de cristal, ci in lumea reala, iar de-a lungul anului am trecut prin multe furtuni – am fost avut parte de dezamagiri, tristeti, suparari, dar si de clipe care mi-au umplut sufletul de fericire.

Vertijul mi-a schimbat perspectiva asupra lucrurilor – am invatat sa devin mai rabdatoare, mai calculata, sa privesc lucrurile din unghiuri noi, sa ascult mai mult, sa vorbesc mai putin, sa iert mai mult si sa iubesc mai mult.

Intru in anul 2018 cu o noua perpectiva asupra vietii, si cu un nou plan:

  • sa ma pretuiesc mai mult (e impresionant cum unii pot sa vada in tine mai mult decat vezi tu… si trebuie sa inveti si tu din asta)
  • sa iubesc si sa daruiesc mai mult
  • sa citesc mai mult (carti de care simt ca are nevoie sufletul meu, nu carti “la moda”)
  • sa schiez din nou (n-am mai schiat de 2 ani, desi iubesc sa fac acest lucru; umbrele vertijului mi-au lasat o anxietate legata de pamantul care fuge de sub picioare, dar voi trece peste ea si ma voi intoarce la minunata senzatie de libertate pe care o am cand schiez)
  • sa calatoresc mai mult – vacanta aceasta de vara am dedicat-o sanatatii – am fost 2 saptamani la salina si am facut cure cu aerosoli, la recomandarea medicului pneumolog; am fost la Praid si Slanic Prahova, statiuni nu prea ofertante cand vine vorba de petrecere a timpului liber; mi-e dor de mirosul de padure, de plimbarile pe munte…
  • sa revin la activitatile care-mi faceau placere, dar pentru care nu am mai avut putere (anul 2017 fost unul in care m-am impartit mai mult intre munca si casa, oboseam usor si nu aveam putere sa mai fac prea multe lucruri…)

Voi cu ce ganduri pasiti in 2018?

Un altfel de 1 mai…

17904008_1480489662002180_5626539065775008367_n

Pentru multi 1 mai e o zi frumoasa, libera, numai buna de petrecut cu prietenii la iarba verde… pentru mine nu e chiar asa… anul trecut pe 1 mai inceput cosmarul cu vertijul 

Azi, la un an distanta, 1 mai mi se pare mai mult decat o zi cu mici si bere… e o zi in care ma simt recunoscatoare… ii sunt recunoscatoare lui Dumnezeu pentru ca m-a adus la liman din acea furtuna (au mai ramas cam 5% din ametelile din trecut si sunt sigura va vor disparea complet in timp).

Zilele acestea m-am inconjurat de oameni dragi, m-am plimbat mult, am admirat locuri frumoase, pline de verdeata, soare si flori… am ras, ne-am amintit de intamplari frumoase si am sarbatorit cu inghetata, banane si suc… am sarbatorit viata… acum, la un an distanta, imi dau seama ca acest cosmar m-a schimbat in bine, m-a facut sa vad anumite lucruri cu alti ochi si sa apreciez mai mult clipele si oamenii care conteaza cu adevarat.

Peste 1 an sper sa-mi amintesc de 1 mai ca fiind o zi a bucuriei… 

Pentru voi cum e ziua de 1 mai?

 

Ganduri de final de 2016…

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Stiu, la finalul fiecarui an am spus ca a fost un an greu, plin de provocari – v-am povestit aici despre 2013 si aici despre 2014. Despre 2016 ce pot sa va spun? Ca a fost un an cumplit, in care am invatat ce inseamna sa ai rabdare, speranta si credinta… si eu care credeam despre mine ca sunt o fire rabdatoare… ei bine, am aflat ca mai am mult de lucrat la acest capitol.

Am fost bolnava aproape 9 luni anul acesta, luni crunte care m-au pus teribil la incercare… a fost cea mai neagra perioada din viata mea… Am plans, am disperat, am luptat, am sperat, am rabdat, m-am rugat… V-am povestit aici despre incercarile prin care am trecut din luna mai incoace, iar aici v-am povestit cum stateau lucrurile la inceputul lui decembrie.

Ce am descoperit in acest an?

  • ca sanatatea este bunul cel mai de pret si nu am apreciat-o cu adevarat decat atunci cand am pierdut-o
  • ca trebuie sa apreciez fiecare clipa
  • ca uneori viata ne trage frana de mana tocmai pentru a ne atentiona asupra unor lucruri care ne scapa din vedere atunci cand trecem prin viata in mare viteza..
  • ca Dumnezeu imi aduce incurajare atunci cand ma astept mai putin… una dintre cele mai frumoase intamplari de anul acesta a fost cand o persoana pe care o cunosteam foarte vag, doar din vedere, mi-a scris la inceputul lui octombrie pe facebook un mesaj de incurajare foarte cald,  si din nu stiu ce motiv facebook-ul nu mi l-a aratat pana la sfarsitul lui octombrie, chiar cu cateva minute inainte sa plec la un control medical la care ma duceam plina de teama… au fost cuvintele perfecte pentru a-mi aduce linistea de care aveam atata nevoie…
  • ca nu sunt singura si am alaturi oameni dragi capabili sa ma ajute atunci cand imi este mai greu
  • ca unii straini imi sunt mai apropiati decat multi apropiati…
  • ca este o binecuvantare sa poti merge singur, propriile picioare
  • ca sunt mai firava decat credeam si trebuie sa am mai mare grija de mine
  • ca uneori arunc mărgăritarele la porci

Ce mi-am propus pentru noul an?

  • sa ma iubesc mai mult si sa am mai multa grija de mine
  • sa-mi resetez lista de prioritati; sunt atatea lucruri care-mi plac si ma fac fericita, iar eu le-am pus prea multa vreme pe plan secund…
  • sa nu mai fac atat de des compromisuri
  • sa ma gandesc de trei ori inainte de a face un sacrificiu
  • sa investesc mai mult timp, energie si dedicare in lucrurile care conteaza cu adevarat pentru mine
  • sa petrec mai mult timp alaturi de oamenii dragi
  • sa invat sa spun mai des NU
  • sa fiu mai buna

Sunt recunoscatoare pentru tot ce mi-a adus acest an, pentru lucrurile pe care le-am descoperit si le-am invatat, chiar daca a fost un an plin de descurajari si suferinta. Abia astept sa vad ce-mi rezerva viata pentru 2017!

Anul vostru cum a fost?

Viata dupa vertij

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Acum ceva vreme va spuneam aici cat de mult mi-a dat viata peste cap vertijul… a fost cea mai neagra perioada din viata mea… ca un vis urat din care tot asteptam sa ma trezesc.

Asa cum v-am spus, totul a inceput la data de 1 mai… de atunci n-am mai putut iesi pe strada neinsotita si n-am mai mers la munca (am lucrat de acasa). De-a lungul timpului am tot trecut prin suisuri si coborasuri… aveam si zile in care ma simteam din ce in ce mai bine, si zile in care ma simteam din ce in ce mai rau.

De pe la sfarsitul lui septembrie, cand am descoperit ca am astm si am inceput sa iau tratament, s-a produs o schimbare – ametelile au inceput sa fie mai putin intense, ceea ce m-a bucurat mult.

Acum 3 saptamani, dupa aproape 7 luni, m-am intors la munca 🙂 a fost atat de frumoasa revederea cu colegii!

Nu, nu au disparut complet ametelile, dar s-au diminuat considerabil si abia asteptam sa ma intorc la munca, sa-mi reiau viata normala. Bine, in tot acest timp sotul m-a dus si m-a adus cu masina de la munca, dar a fost un pas important spre independenta (inainte ma intorceam pe jos de la munca).

Ieri, pentru prima oara m-am intors singura pe jos de la munca pana acasa! A fost o mare victorie pentru mine! Sotul n-a putut sa vina sa ma ia si aveam in plan sa chem un taxi sa ma ia de la birou. Totusi, vazand ca e vremea atat de frumoasa, am zis sa merg putin pe jos, si sa iau un taxi din drum… si am mai mers inca putin, si inca putin, pana am ajuns acasa. Nu mi-a fost usor, am mai ametit, am mai facut pauze, dar am reusit! A fost un sentiment incredibil de libertate… uite asa ajungi sa apreciezi lucrurile simple la adevarata lor valoare…

Inca mai lupt cu umbre ale vertijului, dar sunt bine. Nu mai apar chiar in fiecare zi, ci mai rar, si stiu ca le pot tine sub control. Incerc sa fiu mai puternica decat ele si sa le controlez, nu le mai las sa ma panicheze.

Continui lupta cu alergia, cu crizele de astm, dar incerc sa le tin sub control si pe ele. Obosesc usor, am rezistenta scazuta la efort (am fost totusi 7 luni “arestata la domiciliu”, asa ca mi-am pierdut conditia fizica – si intre noi fie vorba, n-am fost niciodata o fire sportiva; in plus, nici astmul nu prea ma ajuta in acest sens).

Asa ca acum sunt in perioada de recuperare, reacomodare, revenire la normal; e greu, dar stiu ca pot sa fac asta. Am asa o sete sa ma intorc la viata mea normala!

Uitandu-ma in spate imi dau seama ca intr-adevar, Dumnezeu nu ne da mai mult decat putem duce, dar asa ce ne testeaza limitele! A fost o incercare buna, pentru ca m-a ajutat sa-mi schimb lista de prioritati si sa-mi dau seama ca atunci cand cred ca nu mai pot, totusi El ma ajuta sa mai pot un pic…

Quick tip – mic dejun rapid si sanatos

Ce mananc eu dimineata cand sunt pe fuga? In general cate o budinca de chia cu lapte vegetal, peste care adaug si niste fructe:

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Prepar budinca de seara – pun cam 3 linguri de chia (cu un pic de varf ) la 200 ml de lapte (voi puteti inlocui laptele cu iaurt, chefir, sana, sau chiar apa), amestec si las la frigider peste noapte (fie intr-un castronel, daca am de gand sa mananc acasa, fie intr-un borcanel, daca am de gand sa iau budinca la munca). Daca nu-mi aduc aminte seara, o prepar si dimineata, dar trebuie lasata macar 20-30 min pentru ca semintele de chia sa se umfle si sa absoarba lichidul.

Dimineata adaug peste ea fructe taiate felii – banane, capsuni, piersici, mure, zmeura, afine… ce am la indemana si gata micul dejun 🙂 (uneori adaug fructele de seara, daca stiu ca dimineata chiar nu voi avea timp de asa ceva, dar de regula prefer sa adaug fructele dimineata, sa fie proaspat taiate). Daca adaug o banana, obtin un mic dejun foarte satios, care-mi va tine de foame cateva ore bune.

Uneori adaug si un pic de vanilie, miere, scortisoara si obtin o adevarata delicatesa 🙂

Iar acum gasiti seminte de chia la un pret foarte bun – de exemplu pe site-ul biosano 1 kg de seminte costa doar 16 ron, iar intre 21 si 23 noiembrie transportul este gratuit pentru comenzi de minim 30 ron 😉

Voi ce mancati dimineata?

Poti scapa de rinita alergica?

Am vazut ca multa lume ajunge pe blogul meu cautand diverse sfaturi despre rinita alergica, asa ca am decis sa va povestesc despre experienta mea cu rinita alergica.

V-am povestit aici cum am ajuns sa devin alergica. Dupa acest episod s-a declansat rinita alergica. Initial se starnea alergia de 2-3 ori pe an, in episoade destul de scurte, iar apoi crizele au inceput sa devina din ce in ce mai dese si mai agresive. Factorii iritanti pentru mine sunt parfumurile si talcul.

O perioada am reusit sa tin sub control rinita alergica cu ajutorul polenului crud – v-am povestit aici mai multe. Ultima oara nu a mai functionat la fel de bine – a mai diminuat simptomele, dar nu a trecut. Am luat si Claritine timp de 10 zile, dar nu a facut decat sa mascheze un pic simptomele. Am ajuns sa simt tot mai intens parfumurile, sa simt foarte intens parfumul oamenilor care trec pe langa mine pe strada, atat de intens incat ma sufoca…

In timp am inceput sa respir tot mai greu si sa simt ca raman fara aer. Desi initial medicii au pus acest lucru pe seama anxietatii care a venit la pachet cu vertijul (v-am povestit aici pe larg ce-i cu vertijul), mi-am dat seama ca e mai mult de atat. Anxietatea a trecut, dar crizele de dispnee s-au accentuat;  ramaneam fara aer si in timp ce vorbeam; trebuia sa ma opresc la jumatatea frazei (sau chiar a cuvantului) si imi pierdeam echilibrul. Am luat Claritine, ceai de 3 frati patati, ceai de urzica, polen, propolis, laptisor de matca… nu s-au ameliorat simptomele.

Pneumologul mi-a spus ca rinita mea alergica a evoluat si m-a diagnosticat cu astm bronsic alergic.

Astmul poate debuta in copilarie sau la maturitate. Daca debuteaza la maturitate, din pacate nu se poate vindeca, dar se poate tine sub control. Eu am primit tratament pentru o luna, apoi voi merge din nou la control. In crizele de astm apelez la inhalator, care ma ajuta sa respir mai usor.

In paralel mai fac si aerosoli – mi-a facut medicul o sedinta cu aerosoli cu ser fiziologic si Ventolin, m-am simtit mai bine si am decis sa-mi cumpar si eu un astfel de aparat. Am cumparat modelul pe care l-am vazut la medic, si anume acesta la un pret foarte bun – 237 ron. E foarte silentios si mi-a fost de folos atat in crizele de astm, dar si in raceala, cand simteam nasul infundat.

Pentru a avea o viata linistita, va trebui sa ma feresc  toata viata de factorii ce-mi declanseaza alergia. Eu ma feream de ei in crize, dar apoi reveneam la ei in momentele linistite. Se pare ca acest lucru nu a fost benefic pentru organism, intrucat l-am fortat prea mult sa se adapteze la niste lucruri caruia lui nu-i plac.

Deci dupa cum vedeti, eu n-am reusit sa scap de rinita…

Voi ce experienta aveti cu rinita alergica?

De ce n-am mai scris in ultima vreme…

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

De la 1 mai viata mea s-a schimbat… totul a inceput cu o ameteala de 2-3 secunde, a continuat cu una de 5-6 secunde… dupa care am simtit ca mi se misca pamantul sub picioare minute bune… de mai multe ori pe zi. Dupa 2 zile am ajuns rapid la medic, desi eu fug de medici pe cat se poate (eu am fobiile mele, dar voi sa nu faceti ca mine). Dupa un sir lung de analize si investigatii mi s-a pus diagnosticul de vertij periferic. Iau tratament medicamentos si astept sa treaca… doar ca nu prea trece.

Cand ametesc ma simt de parca as fi proaspat coborata dintr-un carusel care se invarte cu putere… parca as calca pe nisipuri miscatoare;  imi vine sa vomit si tot ce-mi doresc este sa stau culcata, nemiscata. Saptamani bune am mers prin casa tinandu-ma de pereti, de scaune, de mobila… mi-a adus sotul mancarea la pat pentru ca simplul mers pana la bucatarie ma ametea atat de tare incat nu mai puteam sa mananc. Pana si la baie ma duceam insotita de el, pentru ca simteam cum imi fuge pamantul de sub picioare.

O buna perioada n-am putut sa mananc decat cu mare greutate (si anume doar in pauzele dintre ameteli) si am tot slabit… am ajuns la 45 kg. Nu-mi mai vin o mare parte din haine si a trebuit sa schimb garderoba (din nou; o mai schimbasem odata cand am slabit din cauza problemelor cu fierea)… nu e tocmai o fericire sa stea hainele pe tine ca pe gard, sa nu-ti gasesti haine potrivite la adulti si sa te imbraci de la copii. Haine casual gasesti si la copii, dar haine mai elegante nu. De vreo luna si jumatate am inceput sa am pofta mai mare de mancare si am reusit sa ajung la 46 – 46.5 kg.

De la 1 mai lucrez de-acasa, ies din casa rar si numai insotita. Cand ametesc simt ca parca fuge pamantul de sub picioare, nu mai simt bine podeaua sub picioare, parca as calca in gol… Mi-e teama sa nu cad pe strada… merg pe distante scurte, caut locuri cu banci, sa am unde sa ma asez cand ma ia ameteala… Prefer sa merg in parcuri, sa ma incarc cu aer curat si buna dispozitie. Ma bucur ca jobul imi permite sa lucrez de acasa; lucrez in perioadele dintre crize… cred ca daca nu as mai fi putut munci deloc as fi fost terminata… munca ma mai ajuta sa nu ma mai gandesc in permanenta la boala. In plus imi place ceea ce fac.

Ametelile au venit la pachet cu palpitatii si stari de anxietate, care sunt normale de altfel intr-o astfel de afectiune. Peste ele s-a suprapus si descurajarea mea… vertijul este o afectiune despre care medicina stie prea putine, tratamentul e unul singur si la unele persoane functioneaza, la altele nu, la altele functioneaza mai repede, la altele mai incet si tot ce pot face este sa astept sa-mi revin… intr-o luna, doua, un an, doi… nu se stie.

De la 1 mai parca viata mea s-a oprit in loc… am avut in familie botezuri, nunti, inmormantari… n-am putut sa ajung la nici unul dintre evenimente. N-am mai putut sa mai merg la biserica, la activitatile de voluntariat care-mi aduceau atata bucurie… la nimic… mi-e dor de tot si de toate. Nici acasa nu pot sa fac prea multe lucruri…  evit sa ma aplec, sa misc capul, sa fac efort… saptamani intregi a fost o adevarata provocare si sa ma spal pe cap (pentru ca implica aplecarea capului); ma spalam dimineata, cand eram mai odihnita, asistata de sotul meu. Obosesc repede, suflu greu, ca o cardiaca octogenara… este o adevarata provocare pentru mine sa urc niste trepte – le urc inceeeet, tinandu-ma strans de balustrada, cu multe pauze, cu inima batand ca nebuna… de parca as urca Everestul.

Nu trebuie sa ma supar, sa ma stresez, pentru ca agravez boala – initial am crezut ca sunt doar niste recomandari generice, cum se recomanda la orice boala, dar cand am ignorat aceste recomandari am simtit pe pielea mea efectele. Da, supararile ma afecteaza mai mult decat credeam. Dar cine poate sta zen, ca intr-un glob de cristal?

Am apelat si la masaj terapeutic, si la homeopatie, si la reflexoterapie… recuperarea este foarte lenta, fac 2 pasi inainte si apoi 3 pasi inapoi… nici nu stiu daca pot sa-i spun “recuperare”.

Canicula verii a fost crunta pentru mine – simteam ca nu mai pot respira; sunt hipotensiva, tratamentul imi mai micscoreaza si el tensiunea, iar caldura verii efectiv imi lua orice putere…

Au revenit problemele cu fierea…

A revenit si alergia… am facut iar o cura cu polen, sperand sa scap de alergie, asa cum am mai procedat si in trecut. N-a trecut. Am facut si o cura cu laptisor de matca. Nici o schimbare. Nu suport nici un parfum, mi se face rau (desigur, si fierea imi da aceasta sensibilitate exagerata la mirosuri). Am renuntat la detergenti parfumati, produse cosmetice cu parfum… v-am povestit in articolele trecute.

Alergia a dus la astm – si acesta poate da ameteli, pentru ca in crize raman fara aer si asta inseamna ca nu se oxigeneaza nici creierul corespunzator. Si am crize de astm zilnic… sunt grele, apasatoare, descurajatoare. Am inceput sa iau tratament si pentru astm… Din pacate astmul nu se vindeca, doar se tine sub control.

Cam asta a fost viata mea in ultimele luni – plina de descurajari, de lacrimi de neputinta, de sperante, de imbratisari si ganduri bune de la oameni dragi, plina de dezamagiri, dar si de surprize placute (in astfel de clipe descoperi cine iti este cu adevarat aproape). Sotul meu a fost cel mai mare sprijin al meu in tot acest timp (atat moral cat si fizic – el a preluat toate sarcinile casei pe care le faceam eu) si el a fost cel care m-a incurajat in permanenta si mi-a dat putere sa merg mai departe.

Nu mai am voie sa beau cafea, asa ca ma amagesc cu un ness decofeinizat… desigur, nu-i acelasi lucru si mi-e dor de cafea…

Mi-am schimbat lista de prioritati – profit de orice moment in care ma simt mai bine si il petrec facand lucruri care-mi aduc bucurie – stau cu sotul meu, iesim la plimbare, ingrijesc florile din curte… las balta orice altceva si pretuiesc la maxim aceste momente (si ce daca patul e nefacut, vasele nespalate si hainele necalcate? mai pot astepta…). Fiecare clipa sta sub semnul necunoscutului… nu stiu cand vor reveni ametelile (cert e ca revin in fiecare zi)… in clipa aceasta ma simt bine, in urmatoarea imi poate fi rau, fara sa pot preveni cu ceva acest lucru.

Aceasta perioada a fost una in care am invatat sa apreciez lucrurile, clipele si oamenii care conteaza cu adevarat… si inca mai invat…

Cand unele persoane trec prin probleme se exteriorizeaza mai mult… plang, discuta cu cei din jur… eu cand trec prin probleme ma inchid in mine si mocnesc intens… nu stiu cat de sanatoasa este combustia asta interna, dar asta sunt eu…

In prezent pot spune ca sunt ceva mai bine decat eram la debutul bolii, dar inca ma lupt… stiu, sunt oameni care se lupta cu boli mult mai grave, dar pe mine ma termina psihic aceasta boala… ma simt neputincioasa… sunt ca o pasare tinuta in colivie, care ar vrea sa-si intinda aripile si sa zboare, dar e tinuta captiva de neputinta propriului corp…

Cam acestea ar fi motivele pentru care nu am mai scris o buna perioada… dar voi reveni.

Iar pe voi va rog sa pretuiti fiecare clipa! 

Prima mea comanda pe elefant.ro

Zilele trecute voiam sa cumpar un nou detergent bio, pentru ca cel pe care-l aveam era pe terminate. Cautand un pret cat mai bun pentru el, am ajuns pe elefant.ro si am profitat de reducerile lor (pana pe 19 iunie au reduceri de pana la 50% la mii de produse).

Ce am cumparat? Un bidon de detergent bio Ecos cu parfum natural de lavanda (are ulei esential de lavanda, miroase divin) – era redus de la 40 ron la 36 ron (un pret foarte bun, tinand cont ca pe alte site-uri e 45-50 ron). Ajunge pentru aproximativ 50 de spalari. Am mai avut varianta cu magnolie, mi-a placut (alergia mea si a sotului ne-a indrumat spre detergentii bio).

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Din pacate acest detergent nu mai e pe stoc. Daca va intereseaza, gasiti pe site-ul lor diverse produse de curatare bio la preturi bune, similare cu cele de pe iherb.

Si daca tot am dat comanda de detergent, era pacat sa nu mai comand si altceva, nu?

Mi-am luat un sapun lichid cu aroma de mar verde – m-a fermecat forma sa sferica si culoarea recipientului (baia mea este in nuante de verde, asa ca flaconul se incadreaza perfect in peisaj). In plus era si la 61% reducere 🙂 Miroase placut, imi aminteste de sapunul Duru cu mere din copilarie si-mi aduce zambetul pe buze de cate ori il vad in baie 🙂

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Si parca ar fi mers si ceva de colorat, nu?

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Anxietatea imi da tarcoale de ceva vreme (vine la pachet cu vertijul de care tot incerc sa scap), asa ca m-a atras coperta acestei carti – Sa ne imprietenim cu anxietatea. O voiam si cand era la pret intreg, iar acum cand am prins-o la 50% reducere, am bagat-o rapid in cos. Imi imaginam ca e o modalitate placuta de petrecere a timpului, la o cana de ceai, asa ca de ziua mea colegii mi-au daruit setul de ceai (nu-i asa ca-i adorabil?), iar eu mi-am daruit cartea 🙂

Pe paginile din stanga sunt sfaturi despre combaterea anxietatii si relaxare, iar pe paginile din dreapta sunt imagini relaxante, ce contin mesaje incurajatoare. Uitati cateva pagini din aceasta carte:

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Si daca tot mi-am luat o carte de colorat, de ce n-as fi luat-o si pe a doua? Mai ales ca se numea Gradina de vis 🙂 (v-am mai spus ca iubesc gradinile, nu?) Si pe aceasta am luat-o tot la 50% reducere.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Are niste imagini atat de frumoase! Uitati cateva:

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Am dat comanda miercuri iar vineri am primit coletul prin curier. Fiecare produs a venit intr-o cutie separata, bine ambalat. Mi-ar fi placut sa fie toate intr-o cutie, sa nu se mai faca atata risipa de carton.

Voi ce cumparati de regula de pe elefant?

Ce am invatat de la viata pana la 33 de ani

Ieri am implinit 33 de ani. A fost una dintre cele mai frumoase aniversari pe care le-am avut, desi ma temeam ca starea de sanatate nu-mi va permite sa fac prea multe (de o luna si jumatate ma chinuie un vertij, motiv pentru care activitatea atat pe blog, cat si in viata de zi cu zi s-a restrans). Am primit atatea mesaje, imbratisari, ganduri bune si surprize de suflet incat am simtit ca dau pe-afara de fericire 🙂

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Ce-am invatat in acesti 33 de ani?

  • prietenii adevăraţi apar uneori de unde nici nu te aştepţi;
  • planurile pe care le are Dumnezeu pentru mine sunt mai faine decât toate planurile pe care mi le-am făcut eu;
  • unii oameni au un suflet mai mare decât mi-aş fi putut imagina vreodată… iar alţii mai mic decât m-aş fi aşteptat;
  • viaţa e pliiină de oameni frumoşi, de la care am ceva de învăţat;
  • răbdarea este o virtute la care mai am muuult de lucrat;
  • că trebuie să am mai multă încredere în mine;
  • Dumnezeu lucrează prin oameni;
  • că în viaţă există gesturi care fac mai mult decât milioane de cuvinte;
  • că sunt iubită de mai mulţi oameni decât aş fi crezut…

Voi ce ati invatat de la viata pana la varsta pe care o aveti?