Raceala in sarcina – cum ma tratez?

Ce te faci cand te prinde raceala vara, in august? Cand te ia durerea de gat, cap, se infunda nasul si curge in nestire? Si mai esti si insarcinata, asa ca nu ai voie sa iei nici un medicament?

Treci pe remedii naturale pentru raceala, dupa cum recomanda medicul:

Apiland

  • Limonada cu lamaie, portocala, cateva frunze de menta, ghimbir dat pe razatoare – indulcita cu miere. De data aceasta am folosit miere de tei cruda, de la Apiland. Ea al doilea sortiment de miere cruda pe care-l incerc de la Apiland si-mi place mult. Are o aroma deosebita si e ca un balsam pentru gatul meu iritat. In plus, ma ajuta sa calmez si tusea asta urata, care ma zdruncina din toate incheieturile. Ca si surata sa, mierea de salcam cruda, este diferita ca si aroma fata de mierea de tei pe care am mai incercat-o eu. De cand cu Apiland parca am redescoperit mierea si o consum mai des, cu mare placere 🙂
  • Daca in timpul zilei mai calmez durerea de gat cu bomboane cu miere si propolis, seara, cand durerea de gat se acutizeaza, intervin cu „artileria grea” – ceai de ghimbir si apoi tinctura de propolis purificat 95%. Imi place ca flaconul este prevazut cu pulverizator – astfel pot aplica tinctura cu o mai mare precizie in gat, evitand patarea dintilor. Nu ma omor dupa gustul ei, dar ii apreciez calitatile. Stiati ca propolisul distruge 21 de bacterii, 9 specii de ciuperci parazite si alte 30 de tipuri de virusuri? Reduce durerea de gat pentru cateva ore.
  • Nasul curge intr-o veselie si e infundat, asa ca incerc sa-l desfund cum pot:
  • Sare de baie Mark
  • Daca in anii trecuti cateva picaturi de ulei de eucalipt puse in difuzor imi desfundau nasul, acum, in sarcina, mi se parea prea agresiv mirosul lui si ma lua stranutul instant (si stranut foarte furtunos, de sperii vecinii). Prin urmare am trecut la uleiul esential de menta – mai precis la cel de la Arboria Plant. Are un miros placut, revigorant, ce-mi desfunda nasul cu blandete. In plus am observat ca reduce si durerea de cap. Imi place sa folosesc lampa de aromaterapie si cand fac dus sau baie.
  • In perioada aceasta e prea cald ca sa fac baie si prefer in schimb un dus revigorant. Imi place sa apelez la Mark Scrub Peppermint – un scrub fain pe care-l folosesc la dus. Contine cafea macinata, sare marina, ulei de migdale, cocos, si un strop de ulei de menta – miroase atat de bine! (si da, in continuare sunt alergica la parfumuri, dar scrubul asta are miros foarte natural). Spre deosebire de alte scruburi pe care le-am incercat, dupa acesta nu simt nevoia sa aplic o crema hidratanta. Pielea ramane fina, catifelata, hidratata. Imi place! In plus, aroma sa imi da o stare de bine si ajuta la desfundarea nasului, impreuna cu uleiul de menta din vasul de aromaterapie.
  • Pentru ca-mi suflu nasul de 300 de ori pe zi, pielea din jurul nasului are de suferit, oricat de blande ar fi servetelele pe care le folosesc. Asa ca imi masez pielea cu ulei de cocos. Acesta este ca un balsam pentru pielea iritata, o ajuta sa se calmeze si sa-si revina.

In rest, supa calda cu muulte legume si usturoi este mancarea mea de baza zilele acestea, impreuna cu fructele. Bonus – am mancat zilele acestea muuulte fructe de padure pline de antioxidanti.

Ah, si sa nu uit de siropul de muguri de brad, facut de mine! Ma bucur tare mult ca am fost inspirata sa nu-l consum pe tot, si mi-am pastrat o sticluta pentru zile negre. Ma ajuta sa calmez tusea si ca bonus are un gust foarte placut.

Voi cum gestionati raceala in sarcina?

In sarcina chiar te transformi in printesa?

Atunci cand citesti despre sarcina pe net si in carti, odiseea sarcinii este descrisa ca un mare miracol, in care tu, ca viitoare mama, te transformi din femeie in zana – chipul infloreste, cosurile dispar, ridurile se topesc, piele devine de portelan, parul devine de matase si creste intr-o luna cata in 5, unghiile cresc lungi, frumoase, puternice, nu se mai exfoliaza, te transformi in zana, ce mai!

Eu am ajuns la aproximativ 2/3 din drum – intru acum in trimestrul 3, asa ca va voi spune povestea mea.

De unde am plecat:

  • am avut inainte de sarcina o greutate usor sub ceea ce este considerat „normal ponderal” (50 kg/1.67 m), desi ca si structura arat ca un om normal (nici prea slab, nici prea gras);
  • am avut inainte de sarcina o alimentatie sanatoasa, echilibrata, si mi-am mentinut-o si pe parcursul sarcinii (vegetariana, fara alimente procesate sau semipreparate, bazata pe fructe, legume, seminte, cereale, oua, branzeturi de calitate – prefer sa gatesc acasa; fara fastfood, junkfood, dulciuri consum ocazional si in cantitati mici);
  • desi nu consum carne de vreo 4 ani, analizele au fost foarte bune mereu, nu am carente de nici un fel, ba chiar am avut fier din belsug, aproape de limita superioara (desi umbla vorba ca vegetarienii ar fi anemici);
  • am un astm moderat cronic pentru care am luat tratament zilnic, si reuseam sa-l tin sub control; primavara si la sfarsitul toamnei faceam si cate o cura de 2 saptamani cu antihistaminic; in plus, aveam mereu antihistaminic la indemana, in caz de urgente (sunt alergica la parfumuri sintetice, si din pacate parfum exista in tot ce ne inconjoara)

Cum a fost primul trimestru de sarcina: 

  • am aflat de sarcina la inceputul lunii martie; prima lovitura de gratie pe care am primit-o a fost din partea pneumologului, care mi-a spus sa renunt complet la medicatia de astm in primul trimestru si sa ma feresc pe cat pot de factori alergeni, pentru ca nu mai am voie sa iau nici antihistaminice; daca se declanseaza alergia, sa fug la urgente (un gand ce m-a speriat foarte tare, pentru ca si la urgente sunt mirosuri de substante de curatenie, la care eu fac alergie… ce fac? intru in alt mediu plin de alergeni, cand la mine e declansata alergia?)
  • intreruperea medicatiei s-a suprapus cu invierea naturii – totul era verde, viu, frumos… si a inceput sezonul alergenilor din natura… la cateva zile dupa intreruperea medicatiei de astm, am inceput sa respir tot mai greu, sa nu mai am vlaga, sa ametesc… orice mic efort ma lasa fara suflare; ma simteam ca in perioada vertijului (despre care v-am povestit aici). Corpul meu a devenit sensibil si la alergenii din natura. Mi se infunda nasul si nu mai puteam respira, asa ca aparatul de aerosoli a fost cel mai bun prieten al meu in aceasta perioada – faceam aerosoli cu Respisun de cate ori ramaneam fara aer si reuseam sa-mi mai revin (n-am avut voie sa iau picaturi sau spray-uri pentru decongestie nazala… doar spray cu apa de mare, care n-avea nici un efect). In martie si aprilie am beneficiat de intelegerea sefului si am lucrat de acasa, reusind astfel sa reduc efortul fizic;
  • am beneficiat de tot pachetul de neplaceri ale sarcinii – greturi, varsaturi, intoleranta la mirosuri (desi aveam oricum un miros de copoi, in sarcina am devenit si mai sensibila!! – spre disperarea mea si a celor din jur), balonare, aciditate, indigestie, migrene, arsuri, etc. Daca nu s-ar fi suprapus pe fondul lipsei de tratament a astmului, cred ca ar fi fost mai usor de suportat… din pacate s-au suprapus toate odata si a fost coplesitor… am trecut prin multe momente de deznadejde… noroc cu sotul meu care mi-a fost aproape in permanenta, m-a ajutat si m-a incurajat sa trec cu bine peste aceasta perioada.
  • zile bune n-am putut sa mananc decat banane verzi si placinte cu branza cumparate din piata (placinta facuta de mine nu-mi placea deloc, desi fac o placinta foarte buna) – stiu, nu-i bine, nu-i sanatos, dar corpul meu refuza orice altceva, pur si simplu imi venea sa vomit. Apoi n-am putut sa mananc decat banane si migdale, eventual si cate o piersica… de la orice alt fruct faceam aciditate… eu iubesc mult fructele si am fost trista ca nu mai puteam manca… La un moment dat a inceput sa-mi placa fasolea verde, fiarta in apa cu sare. Am mancat fasole verde zilnic, timp de vreo 3 saptamani – in fiecare zi cu aceeasi placere. Am slabit 2 kg si am reusit sa le pun la loc pana la sfarsitul trimestrului.
  • nu am putut sa mananc nimic dulce ce contine zahar, pentru ca faceam aciditate (nici miere nu puteam consuma mai mult de o lingura)
  • eram foarte obosita, dormeam mult; eram fragila din punct de vedere emotional
  • tenul meu deja sensibil a devenit si mai sensibil in sarcina, se inrosea din orice, au inceput sa apara neregularitati, ca niste ciupituri de tantar, desi nu schimbasem nimic din rutina de ingrijire si foloseam numai produse fara iritanti… mi-au aparut vreo 2 pete de melasma, desi folosesc SPF 50 si ma expun rar la soare;
  • parul meu normal incepuse sa devina aspru, uscat;
  • unghiile au devenit mai casante, se exfoliau groaznic, chiar daca nu le-am mai dat cu oja si le masam seara cu ulei de macadamia;
  • analizele erau foarte bune – toate valorile foarte bune, eram departe de orice deficienta; la finalul acestui trimestru fierul atinsese o valoare foarte mare, aproape de limita superioara (cred ca fasolea verde e de vina)

Cum a fost trimestrul 2 de sarcina: 

  • am numarat zilele pana la trimestrul 2 de sarcina ca un puscarias care-si numara zilele pana la eliberare, iar reintalnirea cu pneumologul era cel mai mare vis al meu; in saptamana 14 am fost din nou la consult si mi-a permis sa reiau tratamentul pentru astm, dar sa iau doar jumatate din doza pe care o luam inainte de sarcina;  m-am multumit si cu atat; dupa o saptamana de la reluarea tratamentului, eram deja alt om – nu ca inainte de sarcina, dar eram functionala – ametelile s-au diminuat, am inceput sa nu mai obosesc asa de usor, fiind mai bine oxigenata si am putut sa ma reintorc la birou. In continuare nu am voie sa iau antihistaminic, sunt sensibila la parfumuri, incerc sa ma feresc de orice alergie.
  • am inceput sa iau Elevit 2 la recomandarea medicului.
  • treptat s-au redus greturile, mancarea a inceput sa aiba gust… am facut o pasiune pentru cirese si caise, pe care le-am mancat in cantitati foarte mari, zi de zi; am inceput sa mananc mai diversificat. Mananc la fel cum mancam si inainte de sarcina. In continuare fac aciditate de la dulciuri. Mananc putin si rar – am mancat aprox. 2 tablete de ciocolata si vreo 3-4 inghetate pe toata perioada sarcinii.
  • neplacerile sarcinii continua – balonarea e la ordinea zilei, indiferent de ce mananc (uneori nu reusesc sa mananc decat 2 mese pe zi, din cauza balonarii); ocazional mai apar greturile si aciditatea; au inceput sa apara durerile de spate, sa se umfle picioarele, sa se puna carcei la picioare… somnul de noapte e fragmentat de drumurile la toaleta… dimineata ma trezesc obosita
  • sunt fragila din punct de vedere emotional – ma dor lucruri si vorbe care inainte nu m-ar fi afectat asa usor… si observ ca orice suparare a mea este resimtita si de bebelus…
  • tenul a continuat sa fie sensibil... aplic doar crema de zi si de noapte; n-am mai avut puterea si nici curajul sa aplic nici un tratament, ser, masca… am descoperit crema SVR Rubialine cu SPF 50 pentru zi si SVR Topyalise pentru noapte – m-au ajutat in lupta cu cuperoza; o sa va povestesc intr-un articol separat despre ele, pentru ca mi-au placut foarte mult. Spre jumatatea acestui trimestru tenul si-a mai revenit in ceea ce priveste roseata – e din curat, ca inainte de sarcina.
  • se spune ca in sarcina parul creste mai repede si mai bogat, datorita estrogenului; inainte de sarcina parul meu era normal, matasos; in sarcina parul a devenit mai aspru, mai uscat, creste mult mai lent, desi nu am schimbat nimic in rutina de ingrijire. Nu s-a indesit, nu s-a rarit, are mai putin luciu. Si parul de pe corp creste mult mai lent – aici e un avantaj, ca am mai rarit epilarile.
  • se spune ca in sarcina unghiile cresc mai repede, se intaresc, devin de printesa… unghiile mele sunt ceva mai tari decat in primul trimestru si se exfoliaza mai putin… pe scurt, au revenit la starea lor de dinainte de sarcina
  • pielea si-a pastrat elasticitatea, nu am facut vergeturi inca, desi sunt predispusa la asa ceva (mai am niste vergeturi din adolescenta); a inceput sa apara celulita pe coapse (sunt predispusa la celulita, aveam si inainte de sarcina, in cantitate mai mica)
  • analizele sunt in continuare bune – nu am nici o deficienta; anumite valori au mai scazut, asa cum e normal in sarcina, dar inca sunt in grafic
  • am luat 6 kg in greutate

Per total, nu m-am transformat in printesa, ba din contra, cu toate ca am un stil de viata sanatos, analize in regula, ma odihnesc, am grija de mine. Am zile in care nu sunt multumita de cum arat, si-mi pare ca nu-mi sta bine cu nimic. Stiu ca pentru unele femei perioada sarcinii e una de vis, in care totul este roz… pentru mine nu e. Insa exista 2 lucruri care compenseaza orice:

  1. fericirea care ma inunda cand simt bebelusul miscand in burtica mea; il mangai, vorbesc cu el, si el e receptiv la mangaielile mele… abia astept sa-l strang la piept peste 3 luni…
  2. fericirea sotului meu, care si-a intrat in deja in rolul de tata

Aceste 2 lucruri ma implinesc. Cu ele voi ramane in minte si in suflet cand ma voi gandi peste mai mult timp la sarcina… restul sunt detalii nesemnificative…

Asa ca cele care nu sunteti insarcinate, e bine sa stiti ca sarcina nu e neaparat ca in povesti… e cu bune si rele, dar cele bune cantaresc mai mult decat cele rele… pentru ca sunt hrana pentru suflet 🙂

Iar voi, cele care ati trecut printr-o sarcina, cum a fost? V-ati simtit printese?

Viața la 35 de ani

35 de ani

N-am mai scris de multa vreme… nu am mai avut putere și nici inspirație… mintea și trupul nu m-au ajutat, am avut nevoie de multă odihnă și pur și simplu am simțit nevoia să iau o pauză.

Începutul de an a fost o veritabilă furtună de evenimente ce mi-au dat lumea peste cap, ca apoi să mi-o așeze mai frumos decât aș fi visat: am aflat că familia noastră se va mări – din octombrie vom fi 3 🙂 Așa că viața ni s-a schimbat complet… a venit la pachet cu provocări, încercări, apoi a început să iasă soarele și pe strada noastră 🙂

Anul acesta a fost un an fain… am găsit răspuns la multe întrebări ce mă frământau, am făcut pace cu mine, am învățat să mă iert și să mă iubesc… și să iubesc mai mult. Viața mi-a dat lecții bune… unele chiar dureroase, dar bune.

M-am întors chiar azi, de ziua mea, să vă povestesc ce-am mai învățat până 35 de ani:

  • în fiecare om se poate ascunde o comoară, ține doar de răbdarea mea să o descopăr;
  • rugăciunea pură are puteri nebănuite 🙂
  • planurile lui Dumnezeu sunt mai faine decât orice plan ne facem noi;
  • că e atât de bine să faci bine! chiar dacă te costă timp, bani, resurse, mulțumirea e neprețuită…
  • că Dumnezeu lucrează prin oameni;
  • că e bine să lași unele lucruri să se întâmple la vremea lor…;
  • pot mai mult decât cred că pot 🙂
  • că viața e frumoasă!

Voi ce ati invatat de la viata pana la varsta pe care o aveti?

Cum scapi de frica de ace?

Nu stiu voi ce fobii aveti, dar mie mi-e teama de ace – injectii, analize, orice implica ace (cu exceptia acelor de cusut :P). Am incercat de-a lungul timpului sa-mi infranez aceasta teama, dar am avut o experienta traumatizanta care si-a lasat urme adanci in memoria mea.

Si totusi, stiind ca urmeaza sa fac o serie de analize in perioada urmatoare, am tot cautat solutii de a-mi infrana aceasta teama. Asa am descoperit o mare inventie a omenirii – crema anestezica Emla:

Crema se gaseste la tub de 30 ml si costa in jur de 130 ron pe Olx (din pacate nu se gaseste in farmaciile de la noi din tara, este adusa din strainate de oameni binevoitori).

Eu am folosit-o pentru a anestezia locul de unde urma sa mi se recolteze sange pentru niste analize. Cum am utilizat-o?

  • am aplicat o cantitate aproximativ egala cu un bob de fasole:
  • am intins-o usor, in strat gros (este esential sa ramana stratul gros) – vedeti aici cam cat de gros:

  • am aplicat folie alimentara peste crema,  (daca aveti un pansament oclusiv e ok, eu nu am avut)
  • peste o ora am mers la analize (este necesar un timp de 60-90 minute pentru ca crema sa-mi faca efectul)
  • am indepartat folia si crema (cu ajutorul unui servetel de hartie) chiar in momentul in care m-am asezat pe scaun, pentru recoltare
  • i-am spus asistentei ca am folosit crema, mi-a spus ca nu-i nici o problema, a dezinfectat locul si mi-a recoltat sange

Toleranta mea la durere este foarte scazuta, teama foarte mare, asa ca desi ma uitam pe pereti in timpul recoltarii, numai sa nu vad sangele, eram foarte incordata si asteptam din clipa in clipa sa simt acul nemilos cum imi strapunge pielea… si am asteptat cateva secunde bune… Asteptarea mi-a fost intrerupta de asistenta care mi-a spus GATAAA!!!

„Gata… ce?” am intrebat eu mirata, iar ea mi-a fluturat prin fata ochilor cele 2 eprubete de sange recoltate. Sa mi se faca rau cand le-am vazut :))) cat sange imi luase si eu nu simtisem nimic! Dar chiar nimic!

Am respirat usurata ca am scapat asa de repede si fara strop de durere 🙂 Chiar si asistenta era mirata ca n-am simtit absolut nimic (desigur ca a fost si ea finuta, n-am simtit decat cand mi-a pus garoul, in rest nimic… nici nu m-a atins). Si-a notat si ea numele cremei pe un biletel, s-o recomande si altor parinti cu copilasi speriati de analize.

Pentru mine a fost o mare victorie depasirea acestui prag psihologic. Desigur ca nu ma voi duce fluierand la analize data urmatoare, dar macar stiu ca voi fi ceva mai relaxata, avand in minte aceasta experienta placuta.

Aceasta crema poate fi utilizata si inainte de injectii sau montarea unei branule.

Crema este recomandata si copiilor – aici puteti afla mai multe informatii: http://www.ema.europa.eu/docs/ro_RO/document_library/Referrals_document/Emla_cream_30/WC500173682.pdf 

Se recomanda si pentru epilare, dar mi se pare cam scumpa pentru asa ceva… gasim aici creme cu anestezic la un pret mai bun.

Voi ce relatie aveti cu acele?

 

Profesori ce mi-au marcat copilaria…

Azi, discutand cu sotul meu, mi-am amintit de profesorii care mi-au fost cei mai dragi in scoala:

biology

1. Profesoara de biologie din scoala generala – era o doamna in varsta, anii lasasera urme adanci pe chipul ei, dar in sufletul ei era un vesnic soare; ne preda cu pasiune frunza, tulpina, radacina, fotosinteza… si totusi, in unele zile ne surprindea foarte placut – incepeam ora altfel – uitandu-ne pe geam, la soare… la indemnul ei; ea ne invata ca in iuresul vietii sa nu uitam sa luam pauze, sa ne oprim si sa ne uitam in jur; sa admiram frumusetea naturii… sa admiram frunza cu frunza, fiecare raza de soare, copaci, iarba… tot ce ne inconjoara… sa ne incarcam cu energia lor. Adesea ne invata sa inspiram sa expiram, sa avem clipe in care sa nu ne gandim la nimic… sa nu vorbim, doar sa admiram tot ce ne inconjoara… sa ne incarcam plamanii cu viata, sufletul cu bucurie… Fara sa stim, ea ne invata cum sa gestionam stresul si sa iubim viata, in toata splendoarea ei. Si acum ma trezesc doar respirand si admirand… cu mintea golita de orice gand… si e minunat.

Ani mai tarziu, cand ieseam de la liceu, ma intalneam cu ea pe bulevard… o gaseam stand pe cate o banca si contempland natura… toti in jurul ei alergau, mergeau grabiti, iar ea era inundata de pace.

chemistry

2. Profesoara de chimie din scoala generala – o doamna tanara, frumoasa, care emana energie si buna-dispozitie; tin minte si acum prima propozitie cu care ne-a intampinat in prima ora de chimie: „TOTUL in jurul nostru este chimie – ce mancam, cu ce ne imbracam, ce respiram, ce ne inconjoara…” si mi s-a parut fascinant.

Ne-a invitat pe toti cei ce dorim sa aflam mai multe din tainele chimiei sa venim la cercul de chimie; ora de chimie era cuminte, conform programei scolare, insa cercul de chimie era fascinant – aveam acces la un laborator foarte bine dotat si simteam ca toata lumea e a noastra (eram o mana de elevi curiosi ce se credeau alchimisti) – descopeream cum sa facem foc rece, tot felul de inele colorate in alte solutii, si alte minuni. Ea avea rabdare sa ne raspunda la toate intrebarile, oricat de hilare ar fi fost, iar la unele ne raspundea cu alte intrebari, menite sa ne hraneasca curiozitatea si sa scoata ce-i mai bun din noi… Plecam cu tristete dupa fiecare cerc de chimie si abia asteptam sa vina cercul urmator… Eram ca niste copiii ce gateau cele mai delicioase prajituri alaturi de mama 🙂

Toti cei de la cerc am ajuns olimpici, pentru ca ne placea la nebunie aceasta lume fascinanta pe care ne-o descoperise ea… Ea nu ne-a cerut niciodata performanta, ci doar a vrut sa impartaseasca cu noi aceasta minunata lume a chimiei… si uite asa performanta noastra a venit de la sine. Ea ne povestea la ce folosesc toate solutiile cu care ne jucam noi, la ce folosesc reactiile, iar noi o ascultam absorbiti… deveneam tot mai curiosi sa aflam mai multe, si o retineam adesea sa ne mai povesteasca… cercul era vinerea, de la 5 la 6.30 seara, dar nu de putine ori ne apuca 8-9 seara la povesti despre chimie… Parintii veneau la scoala panicati, cautandu-ne… se linisteau cand vedeau lumina aprinsa in laboratorul de chimie…

drawing3. Profesorul de desen din generala – era un domn in varsta, cu chipul brazdat de anii ce trecusera peste el… un pictor talentat si singuratic, un pic sever… Din prima ora ne spusese ca nu ne primeste la ora fara acuarele tempera de calitate, pensule de buna calitate, blocuri de desen de calitate. Nu erau deloc ieftine, nu prea ne convenea, dar n-aveam ce face… parintii s-au conformat si ne-au cumparat cele cerute. Si bine au facut!

El ne-a invatat diverse tehnici de pictura, care nu se puteau face decat cu materiale de calitate, nu cu acuarelele ieftine si slabe care se gaseau prin toate librariile. Ne incuraja sa folosim culorile asa cum simtim noi, nu cum trebuiesa facem planse care sa ne reprezinte pe noi, nu planse corecte – daca noi simtim ca soarele trebuie sa fie mov, nimic sa nu ne opreasca… sa dam viata planselor noastre… sa fie o parte din noi. Ne invata sa ne jucam cu culorile, sa vedem lumea cu alti ochi… ne provoca sa pictam numai in nuante de gri, si totusi sa facem planse vesele, pline de viata… ne scotea din tiparele noastre, din zona noastra de confort… si totusi ora de desen era o veritabila relaxare… ne simteam in largul nostru…

Ne-a invitat la una dintre expozitiile lui de pictura… acolo, printre tablourile lui superbe am regasit si cateva din plansele noastre cele mai reusite… le expusese alaturi de tablourile lui (cu numele noastre pe ele)… ne simteam niste mici Picasso… a fost cea mai mare incurajare pe care am primit-o din partea lui. De la el am invatat cat de eliberatoare si relaxanta poate fi pictura… din clasa a 9-a n-am mai avut ore de desen, dar asta nu m-a impiedicat sa ma mai joc acasa cu culorile…

Voua ce profesori v-au ramas aproape de suflet?

Wishlist pentru 2018

11017850_930789643638854_3255004119697477015_n

Anul 2017 a fost un an al provocarilor. Daca anul trecut a fost unul marcat de boala (v-am povestit pe-aici ce si cum), anul acesta a fost unul al recuperarii si revenirii la normal. Recuperarea dupa vertij a fost mai lenta decat ma asteptam. Nerabdatoare din fire, m-am grabit sa revin cat mai repede la normal. Am vrut sa-mi depasesc limitele,  dar corpul mi-a dat o lectie mai importanta – mi-a tras un semnal de alarma ca e cazul sa invat sa traiesc dupa noi reguli – cu cat mai putine suparari, dezamagiri, oboseala… la orice mica abatere, umbrele vertijului revin… Desigur, nu traiesc intr-un glob de cristal, ci in lumea reala, iar de-a lungul anului am trecut prin multe furtuni – am fost avut parte de dezamagiri, tristeti, suparari, dar si de clipe care mi-au umplut sufletul de fericire.

Vertijul mi-a schimbat perspectiva asupra lucrurilor – am invatat sa devin mai rabdatoare, mai calculata, sa privesc lucrurile din unghiuri noi, sa ascult mai mult, sa vorbesc mai putin, sa iert mai mult si sa iubesc mai mult.

Intru in anul 2018 cu o noua perpectiva asupra vietii, si cu un nou plan:

  • sa ma pretuiesc mai mult (e impresionant cum unii pot sa vada in tine mai mult decat vezi tu… si trebuie sa inveti si tu din asta)
  • sa iubesc si sa daruiesc mai mult
  • sa citesc mai mult (carti de care simt ca are nevoie sufletul meu, nu carti „la moda”)
  • sa schiez din nou (n-am mai schiat de 2 ani, desi iubesc sa fac acest lucru; umbrele vertijului mi-au lasat o anxietate legata de pamantul care fuge de sub picioare, dar voi trece peste ea si ma voi intoarce la minunata senzatie de libertate pe care o am cand schiez)
  • sa calatoresc mai mult – vacanta aceasta de vara am dedicat-o sanatatii – am fost 2 saptamani la salina si am facut cure cu aerosoli, la recomandarea medicului pneumolog; am fost la Praid si Slanic Prahova, statiuni nu prea ofertante cand vine vorba de petrecere a timpului liber; mi-e dor de mirosul de padure, de plimbarile pe munte…
  • sa revin la activitatile care-mi faceau placere, dar pentru care nu am mai avut putere (anul 2017 fost unul in care m-am impartit mai mult intre munca si casa, oboseam usor si nu aveam putere sa mai fac prea multe lucruri…)

Voi cu ce ganduri pasiti in 2018?

Un altfel de 1 mai…

17904008_1480489662002180_5626539065775008367_n

Pentru multi 1 mai e o zi frumoasa, libera, numai buna de petrecut cu prietenii la iarba verde… pentru mine nu e chiar asa… anul trecut pe 1 mai inceput cosmarul cu vertijul 

Azi, la un an distanta, 1 mai mi se pare mai mult decat o zi cu mici si bere… e o zi in care ma simt recunoscatoare… ii sunt recunoscatoare lui Dumnezeu pentru ca m-a adus la liman din acea furtuna (au mai ramas cam 5% din ametelile din trecut si sunt sigura va vor disparea complet in timp).

Zilele acestea m-am inconjurat de oameni dragi, m-am plimbat mult, am admirat locuri frumoase, pline de verdeata, soare si flori… am ras, ne-am amintit de intamplari frumoase si am sarbatorit cu inghetata, banane si suc… am sarbatorit viata… acum, la un an distanta, imi dau seama ca acest cosmar m-a schimbat in bine, m-a facut sa vad anumite lucruri cu alti ochi si sa apreciez mai mult clipele si oamenii care conteaza cu adevarat.

Peste 1 an sper sa-mi amintesc de 1 mai ca fiind o zi a bucuriei… 

Pentru voi cum e ziua de 1 mai?

 

Ganduri de final de 2016…

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Stiu, la finalul fiecarui an am spus ca a fost un an greu, plin de provocari – v-am povestit aici despre 2013 si aici despre 2014. Despre 2016 ce pot sa va spun? Ca a fost un an cumplit, in care am invatat ce inseamna sa ai rabdare, speranta si credinta… si eu care credeam despre mine ca sunt o fire rabdatoare… ei bine, am aflat ca mai am mult de lucrat la acest capitol.

Am fost bolnava aproape 9 luni anul acesta, luni crunte care m-au pus teribil la incercare… a fost cea mai neagra perioada din viata mea… Am plans, am disperat, am luptat, am sperat, am rabdat, m-am rugat… V-am povestit aici despre incercarile prin care am trecut din luna mai incoace, iar aici v-am povestit cum stateau lucrurile la inceputul lui decembrie.

Ce am descoperit in acest an?

  • ca sanatatea este bunul cel mai de pret si nu am apreciat-o cu adevarat decat atunci cand am pierdut-o
  • ca trebuie sa apreciez fiecare clipa
  • ca uneori viata ne trage frana de mana tocmai pentru a ne atentiona asupra unor lucruri care ne scapa din vedere atunci cand trecem prin viata in mare viteza..
  • ca Dumnezeu imi aduce incurajare atunci cand ma astept mai putin… una dintre cele mai frumoase intamplari de anul acesta a fost cand o persoana pe care o cunosteam foarte vag, doar din vedere, mi-a scris la inceputul lui octombrie pe facebook un mesaj de incurajare foarte cald,  si din nu stiu ce motiv facebook-ul nu mi l-a aratat pana la sfarsitul lui octombrie, chiar cu cateva minute inainte sa plec la un control medical la care ma duceam plina de teama… au fost cuvintele perfecte pentru a-mi aduce linistea de care aveam atata nevoie…
  • ca nu sunt singura si am alaturi oameni dragi capabili sa ma ajute atunci cand imi este mai greu
  • ca unii straini imi sunt mai apropiati decat multi apropiati…
  • ca este o binecuvantare sa poti merge singur, propriile picioare
  • ca sunt mai firava decat credeam si trebuie sa am mai mare grija de mine
  • ca uneori arunc mărgăritarele la porci

Ce mi-am propus pentru noul an?

  • sa ma iubesc mai mult si sa am mai multa grija de mine
  • sa-mi resetez lista de prioritati; sunt atatea lucruri care-mi plac si ma fac fericita, iar eu le-am pus prea multa vreme pe plan secund…
  • sa nu mai fac atat de des compromisuri
  • sa ma gandesc de trei ori inainte de a face un sacrificiu
  • sa investesc mai mult timp, energie si dedicare in lucrurile care conteaza cu adevarat pentru mine
  • sa petrec mai mult timp alaturi de oamenii dragi
  • sa invat sa spun mai des NU
  • sa fiu mai buna

Sunt recunoscatoare pentru tot ce mi-a adus acest an, pentru lucrurile pe care le-am descoperit si le-am invatat, chiar daca a fost un an plin de descurajari si suferinta. Abia astept sa vad ce-mi rezerva viata pentru 2017!

Anul vostru cum a fost?

Viata dupa vertij

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Acum ceva vreme va spuneam aici cat de mult mi-a dat viata peste cap vertijul… a fost cea mai neagra perioada din viata mea… ca un vis urat din care tot asteptam sa ma trezesc.

Asa cum v-am spus, totul a inceput la data de 1 mai… de atunci n-am mai putut iesi pe strada neinsotita si n-am mai mers la munca (am lucrat de acasa). De-a lungul timpului am tot trecut prin suisuri si coborasuri… aveam si zile in care ma simteam din ce in ce mai bine, si zile in care ma simteam din ce in ce mai rau.

De pe la sfarsitul lui septembrie, cand am descoperit ca am astm si am inceput sa iau tratament, s-a produs o schimbare – ametelile au inceput sa fie mai putin intense, ceea ce m-a bucurat mult.

Acum 3 saptamani, dupa aproape 7 luni, m-am intors la munca 🙂 a fost atat de frumoasa revederea cu colegii!

Nu, nu au disparut complet ametelile, dar s-au diminuat considerabil si abia asteptam sa ma intorc la munca, sa-mi reiau viata normala. Bine, in tot acest timp sotul m-a dus si m-a adus cu masina de la munca, dar a fost un pas important spre independenta (inainte ma intorceam pe jos de la munca).

Ieri, pentru prima oara m-am intors singura pe jos de la munca pana acasa! A fost o mare victorie pentru mine! Sotul n-a putut sa vina sa ma ia si aveam in plan sa chem un taxi sa ma ia de la birou. Totusi, vazand ca e vremea atat de frumoasa, am zis sa merg putin pe jos, si sa iau un taxi din drum… si am mai mers inca putin, si inca putin, pana am ajuns acasa. Nu mi-a fost usor, am mai ametit, am mai facut pauze, dar am reusit! A fost un sentiment incredibil de libertate… uite asa ajungi sa apreciezi lucrurile simple la adevarata lor valoare…

Inca mai lupt cu umbre ale vertijului, dar sunt bine. Nu mai apar chiar in fiecare zi, ci mai rar, si stiu ca le pot tine sub control. Incerc sa fiu mai puternica decat ele si sa le controlez, nu le mai las sa ma panicheze.

Continui lupta cu alergia, cu crizele de astm, dar incerc sa le tin sub control si pe ele. Obosesc usor, am rezistenta scazuta la efort (am fost totusi 7 luni „arestata la domiciliu”, asa ca mi-am pierdut conditia fizica – si intre noi fie vorba, n-am fost niciodata o fire sportiva; in plus, nici astmul nu prea ma ajuta in acest sens).

Asa ca acum sunt in perioada de recuperare, reacomodare, revenire la normal; e greu, dar stiu ca pot sa fac asta. Am asa o sete sa ma intorc la viata mea normala!

Uitandu-ma in spate imi dau seama ca intr-adevar, Dumnezeu nu ne da mai mult decat putem duce, dar asa ce ne testeaza limitele! A fost o incercare buna, pentru ca m-a ajutat sa-mi schimb lista de prioritati si sa-mi dau seama ca atunci cand cred ca nu mai pot, totusi El ma ajuta sa mai pot un pic…

Quick tip – mic dejun rapid si sanatos

Ce mananc eu dimineata cand sunt pe fuga? In general cate o budinca de chia cu lapte vegetal, peste care adaug si niste fructe:

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Prepar budinca de seara – pun cam 3 linguri de chia (cu un pic de varf ) la 200 ml de lapte (voi puteti inlocui laptele cu iaurt, chefir, sana, sau chiar apa), amestec si las la frigider peste noapte (fie intr-un castronel, daca am de gand sa mananc acasa, fie intr-un borcanel, daca am de gand sa iau budinca la munca). Daca nu-mi aduc aminte seara, o prepar si dimineata, dar trebuie lasata macar 20-30 min pentru ca semintele de chia sa se umfle si sa absoarba lichidul.

Dimineata adaug peste ea fructe taiate felii – banane, capsuni, piersici, mure, zmeura, afine… ce am la indemana si gata micul dejun 🙂 (uneori adaug fructele de seara, daca stiu ca dimineata chiar nu voi avea timp de asa ceva, dar de regula prefer sa adaug fructele dimineata, sa fie proaspat taiate). Daca adaug o banana, obtin un mic dejun foarte satios, care-mi va tine de foame cateva ore bune.

Uneori adaug si un pic de vanilie, miere, scortisoara si obtin o adevarata delicatesa 🙂

Iar acum gasiti seminte de chia la un pret foarte bun – de exemplu pe site-ul biosano 1 kg de seminte costa doar 16 ron, iar intre 21 si 23 noiembrie transportul este gratuit pentru comenzi de minim 30 ron 😉

Voi ce mancati dimineata?