Apa, izvor de sanatate… sau nu?

De cand ma stiu beau apa destul de putina. Si nu din economie, ci pentru ca nu prea mi-e sete. Beau ca tot omul o cafea, un ceai, un pahar de lapte, un pahar-doua de apa… si cam atat. Si mi-e bine. Pana aici toate bune si frumoase. Daaaaar, la un moment dat a patit-o mama: pietre la rinichi. Ca cica nu consuma suficiente lichide. Dar ea consuma mai multe lichide decat mine.

Continuă să citești Apa, izvor de sanatate… sau nu?

Acasa la Afrodita

DSCF3353

Aici puteti citi articolul meu.

Unde te vezi peste 15 ani?

Deschid un ochi… sclipeste ceva si ma deranjeaza… il deschid si pe al doilea, lenesa… aaaaa, e soarele jucaus, si-a pus in gand sa ma trezeasca. Ascuns dupa draperiile grele de catifea visinie, reusise totusi sa-si strecoare tiptil-tiptil o raza poznasa cu care sa ma gadile pe pleoape. Buna dimineata, iubire! rasuna vocea lui calda, in timp ce mana lui blanda imi mangaie parul matasos. Intorc capul spre el…ma topesc in privirea sa.  Parfumul delicat de frezii imi inunda placut narile… E cald si bine… Buna dimineata, somnoroaso! imi spun ele din vaza lor de abanos.

Mamiiii! Noi suntem gataaaaaa! se aud doua voci cristaline.

Ceee??? Vai, e abia ora 7! Poznasele astea mici nu mai au pic de rabdare!

Hai iubire, ne asteapta fetele. Pentru prima data sunt gata inaintea noastra! e sambata, e iulie, e un soare prietenos ce ne imbie sa sarim cat mai repede in masina – via Bicaz. Deschid usa dormitorului somnoroasa. Clara imi sare in brate si ma saruta pe obraji dragastos. Ma strange in brate bucuroasa. Andreea sare la gatul lui tati. E mare de-acum, dar la fel de dragastoasa.

Hai mami, nu esti gata inca! Ia-ti repede treningul si hai sa mergem! imi spune  Clara nerabdatoare, in timp ce ma trage de mana, spre dressing.

Hai tati, e tarziu! il imbie Andreea, impingandu-l delicat spre dressing si pe el.

Andreea si Clara sunt deja imbracate, incaltate. Clara are buclele blonde neastamparate prinse in doua codite usor strambe. Se vede ca i le-a facut Andreea, pe fuga. In ochii lor mari si albastri se citeste bucuria: mergem la munte! ne asteapta o vacanta de vis!

Mergem sa ne schimbam rapid, sa nu lasam poznasele sa ne astepte.  Ele deja coborasera in graba pe scari, fuguta-fuguta spre bucatarie. Coboram si noi in bucatarie, sa pregatim masa. Oricat de grabite ar fi ele, nu putem pleca cu stomacul gol. De pe hol se simte parfumul cafelei. Oare cine a facut cafeaua deja? Cand ajungem in bucatarie, rasuna din nou vocile cristaline: Surpriza!!!! Dragele de ele ne-au pregatit micul dejun! Cafeaua cu spuma de lapte pentru mami, ceaiul pentru tati, lapte cald pentru ele, paine prajita cu miere si unt pentru toata familia. Si o vaza cu frezii albe, pentru mami. Pe jos sunt stropi de apa, pe aragaz a cazut cafea macinata, dar ce mai conteaza cand vezi cat de frumos au pregatit ele doua masa, in deplina complicitate? Le sarutam pe amandoua, le multumim pentru asa supriza, mancam repejor cu totii, in timp ce radem din belsug la glumele lui tati, apoi fuguta-fuguta spre masina. Bineinteles, laptopul, telefoanele de serviciu sunt lasate acasa, pe birou. Cui ii pasa de ele? Bicaz, pazea ca sosim!!!

Cam asa ar arata o zi din viata mea, peste 15 ani…Este un raspuns la articolul lui Dono, care m-a pus pe ganduri.  Si eu ma numar printre persoanele predispuse sa faca parte din categoria descrisa de Dono, dar incerc  sa mentin un echilibru. La cealalta intrebare a lui, Cat crezi ca te mai tin bateriile in ritmul asta? voi incerca sa raspund intr-un viitor articol.

Voi cum va vedeti peste 15 ani?

De inima albastra

Sunt obosita,  mi-e somn si simt nevoia sa ascult melodia mea de suflet – „de inima albastra” cum ii zic prietenii. Imi plac foarte mult atat versurile, cat si linia melodica, dar si videoclipul…imi da o stare de bine incredibila, ma duce cu gandul la o lume de basm… va las si pe voi in compania ei. O seara placuta sa aveti!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=oi-5uMm4JU0]

Ce purtam pe-acasa?

Adina se intreba cum obisnuiesc sa se imbrace oamenii cand nu sunt nevoiti sa iasa din casa?

Si m-a pus si pe mine un pic pe ganduri, pentru ca gusturile si obisnuintele sunt foarte variate in acest „domeniu”.

Am observat ca unele persoane se imbraca acasa cu hainele cele mai uzate, ca doar nu le vede nimeni. Hmmm… cum sa nu ma vada nimeni? Ma vad cei apropiati. Si ei sunt foarte importanti pentru mine.

Alte persoane se imbraca in trening larg si tricouri XXL, ca asa se simt lejer. Si mie imi place stilul lejer, dar nu sa inot prin haine.

Altele stau imbracate numai in lenjerie intima… suna bine, dar nu stiu ce faceti voi pe-acasa, insa eu mai si spal vase, mai dau cu o matura, mai spal o chiuveta, un aragaz, mai gatesc … si in cazul asta vestimentatia sumara nu prea se impaca grozav cu munca, cum nu prea se impaca nici baba cu mitraliera.

Alte persoane stau numai in pijamale. Cred ca as avea o stare de somnolenta permanenta, de la ele 😛

Unele persoane poarta haine ponosite si murdare acasa… ce daca au o pata de ulei, doua de maioneza si trei de mustar? Nu le vede nimeni… Hmmm…de parca totul se rezuma la faptul daca te vede cineva sau nu… Asta tine deja de igiena, nu de imagine.

Eu sunt de parere ca asa il cunosti cel mai bine pe un om – vazandu-l in intimitatea casei sale. Hainele de acasa spun multe despre un om:

  • daca e snob
  • daca e interesat doar de ce cred altii despre el
  • daca se iubeste si se respecta pe el insusi
  • daca igiena e punctul sau forte sau nu
  • daca isi iubeste corpul si e mandru sa si-l puna in evidenta
  • daca prefera mai mult comfortul
  • daca e interesat de imagine

Mai ales acum, ca a venit frigul, eu abia astept sa ajung acasa, sa ma schimb in ceva comod si ma bag in pat, cu o ceasca de ciocolata calda in mana si sa mai citesc ceva.

Pentru mine casa e locul unde revin dupa o zi de munca, e oaza mea de liniste si relaxare, asa ca vestimentatia de acasa joaca si ea un rol important chiar si acasa. Ma imbrac cu haine comode, calduroase, moi, calde si primitoare, ce ma fac sa ma simt bine, sa ma relaxez, sa ma bucur de ele. Sunt haine din materiale bune, din fibre naturale, de calitate. Da, nu fac rabat la calitate in nici o imprejurare.  Aaaa, si bineinteles ca sunt si frumoase aceste haine. Nici nu s-ar putea altfel. Nu pot sa ma imbrac cu haine care nu-mi plac, imi dau o stare despresiva profunda lucrurile care nu-mi plac si pe care trebuie sa le port. In schimb daca port ceva ce-mi place imi da o stare de bine. Si starea de spirit e cea mai importanta.  Un dus fierbinte, o crema de corp hidratanta, un strop de parfum bun si hainele mele preferate de casa sunt tot ce am nevoie pentru a ma simti bine. Ma aranjez in orice imprejurare, nu numai cand societatea o cere, pentru ca o fac pentru mine, nu pentru societate.

Hainele mele nu sunt nici largi si nici stramte, sunt numai bune – nici cu 2 numere mai mari, nici cu 2 numere mai mici. Credeti ca nu sunt sexy daca nu umblu semi-nud, in lenjerie minimala de satin sau daca nu port haine care sa pocneasca pe mine? Va inselati. A fi sexy tine de atitudine, nu de haine. Iar cand ma simt bine, arat bine 😉

Voi cum va imbracati acasa?

Romantismul se mai poarta?

Ia uitati ce spune Dana:

Nu am sa va ascund faptul ca mie romantismul mi se pare un pic pueril. Ca si cum ai inchide ochii si ai zice ca viata este ca in fairy tale. Numai ca adevarul este ca e unul din cele mai bune lucruri care ni se pot intampla. Si din cand in cand cadem prada momentelor romantice. Sau visam cu ochii deschisi la perioada cand erau inca in viata noastra. Romantismul este un afrodiziac de care avem nevoie pentru a fi fericiti.

Voi ce credeti, romantismul se mai poarta sau acum ne intereseaza cu totul alte lucruri?

Si totusi n-am inteles de ce i se pare Danei atat de pueril. Dau repede un search pe Google  cel atotstiutor si gasesc o serie de articole si poze cu lumanarele parfumate, inimioare rosii, petale de trandafir, ursuleti de plus roz bombon, chiar si o mamaliga in forma de inimioara, cu cateva rondele de ceapa langa ea. Ce romantic! Imi vine sa dau in diabet. Hmmm, parca incep sa o inteleg pe Dana…

Si totusi eu sunt romantica, dar nu o romantica siropoasa. Cred ca filmele ieftine americane i-au dat o conotatie negativa cuvantului „romantism”.  Oare pasiunea si romantismul inseamna neaparat lenjerie sexy, trandafiri rosii si lumanarele parfumate, asa cum am vazut noi in filmele americane siropoase si mai nou in telenovele? Pai inainte de revolutie nu prea vedeam noi astfel de filme sa ne inspire, nici lenjerie prea sexy nu se gasea… oare nu exista si atunci romantism?

In fiecare zi am parte de romantism: de la surasul cald si acea privire in care pot citi ca eu sunt femeia vietii lui, la sms-urile scurte dar cuprinzatoare care ma ridica in al noualea cer cand simt ca ma scufund in abis (un simplu „Te iubesc” face minuni), la gesturi frumoase, cum ar fi sa-mi aduca un buchet de flori culese de el atunci cand ma astept mai putin, sa-mi aduca cele 10 zmeurele micute pentru care si-a zgariat mainile jumatate de ora bagandu-se prin toate tufisurile  sa le culeaga, pentru ca stia ca sunt preferatele mele…

 

Romantismul nostru consta in gesturi simple si frumoase. Suntem romantici amandoi fara teama de a fi penibili, fara sa ne fie teama ca cineva va rade de noi. Daca suntem contemporani cu era tehnologiei si a vitezei? Desigur! Lucram intr-un domeniu care abia ne lasa sa respiram, calculatorul e a doua noastra dragoste, ne petrecem jumatate de viata muncind, dar nu uitam sa ne iubim, sa ne respectam, sa ne daruim unul celuilalt clipe unice, minunate, in fiecare zi, sa ne surprindem unul pe altul, sa nu lasam monotonia sa se instaleze.

Voi mai sunteti romantici?

Despre job, cu dragoste

Nu sunt o femeie de succes in afaceri, dar ma straduiesc sa devin. Nu am o experienta prea vasta in campul muncii, dar ma straduiesc sa o dobandesc. Si vreau sa dobandesc o experienta de calitate. Imi place ceea ce fac, nu e doar un job, e si o pasiune. Din ceea ce am observat eu la jobul meu, secretul succesului consta in ADAPTABILITATE. Nu totul tine in a fi bun, si atat. Am lucrat la diferite proiecte de-a lungul timpului, fiecare a avut specificul sau:

– unele imi cereau sa fiu creativa, sa inovez la tot pasul

– altele imi cereau sa urmez cerintele clientului, cuvant cu cuvant – clientul nostru, stapanul nostru (daca ne spunea sa facem Pamantul in colturi, in colturi il faceam; daca ne spunea sa modificam de 1000 de ori, de 1000 de ori modificam)

– altele imi cereau sa fiu nici prea creativa, nici prea previzibila, nici prea lenta, nici prea rapida

– altele erau o provocare din toate punctele de vedere – tehnologie complet noua, domeniu complet nou, limba complet necunoscuta (traiasca Google Translate) si deadline dureros…

Fiecare proiect mi-a solicitat diferite competente, fiecare m-a facut sa fiu mai buna, unele mi-au scos la iveala competente pe care nici nu banuiam ca le am, altele m-au ingradit atat de mult incat imi venea sa-mi plang in pumni de ciuda, altele m-au facut sa-mi depasesc limitele, altele m-au ajutat sa invat cum sa profit si de punctele mele slabe, altele m-au ajutat sa-mi extind aria de cunostinte … dar cel mai important a fost ca am reusit sa ma adaptez la fiecare proiect in parte, sa am rezultate bune de fiecare data. Am inteles ca cel mai important este sa inveti din greseli, sa te adaptezi si sa nu crezi niciodata ca le stii pe toate, pentru ca intotdeauna te vei intalni cu ceva nou si vei fi pus in postura de novice. Important este sa poti accepta acest lucru, sa o poti lua de fiecare data de la zero si sa ajungi departe. Fiecare nou proiect e o provocare, fiecare te ia de la zero si iti cere sa-l aduci pe culmi cat mai inalte. Cel putin asa e in domeniul IT. Multi nu reusesc sa se impace cu aceasta idee – nu le plac schimbarile, nu se pot adapta. Intr-adevar, e dureros sa ai o evolutie de tip „dinti de fierastrau”, cum o numim noi – de fapt ea are aceasta forma doar in aparenta; in esenta asa devii cu adevarat bun: calindu-te.

De-asta imi si place jobul meu: am parte de provocari intotdeauna, invat intotdeauna ceva nou, si astfel evoluez si ca angajat, si ca OM. Iar pe deasupra, produsul muncii mele este foarte util pentru ceilalti. Iar aceasta cred ca este cea mai mare satisfactie pe care o am.

Oare să mă prezint?

Oare să mă prezint? Să ies în faţa clasei,  să mă ţin frumos cu mânuţele de rochiţă şi să recit ca o poezie cum mă cheamă şi câţi anişori am? Nu… cui îi pasă? Nu are nici o importanţă. Hai mai bine să răspund şi eu la întrebările interesante găsite într-o leapşă (Doamne, ce nu-mi place cuvântul ăsta):

Dacă ai putea să intri şi să trăieşti într-o carte, care ar fi aceasta ? Motivează alegerea făcută! (dar într-un film? dar într-un cântec?)

  • Carte – Jocul lui Ender – ma fascineaza acea lume virtuala
  • Film – Lost – de dragul aventurii 
  • Cântec – Eros Ramazotti – Per me per sempre – mi se pare divină melodia, divin videoclipul…extraordinare versurile, mesajul transmis [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=oi-5uMm4JU0]

Dacă ai putea să îţi alegi prenumele, care ar fi acesta? Dar în cazul în care ai fi de gen opus?
Cel mai frumos nume de fată cred ca ar fi Eva. Sau Andreea.
Daca aş fi fost băiat, cred că mi s-ar fi potrivit Andrei.

In ce alta tara ai vrea sa traiesti pt 1 an si de ce?

Cred că mi-ar fi placut sa traiesc in Croatia pentru peisajul de vis de acolo: munte si mare la un loc…ce poate fi mai frumos?

Care e visul cel mai neobisnuit ce l-ai avut si ti-l amintesti?

Am visat ca eram o pasare care zbura pe deasupra unei poenite pline de flori galbene, printre fluturi, pe deasupra unei paduri, pe deasupra unui rau extraordinar de frumos…cand m-am trezit eram atat de fericita.

Povesteste o zi din viata ta imaginandu-ti ca esti un animal.

As vrea sa fiu un soim, sa zbor pe deasupra muntilor, vailor, campiilor, padurilor, marilor, poienitelor…

Daca te-ai trezi singur pe lume, care crezi ca ti-ar fi primele ganduri si ce ai face prima data?

Eu sunt o persoana care uraste singuratatea. Ar fi interesat de vazut cum as face fata unei asemenea situatii. Cred ca primul gand ar fi sa scriu o carte, un monolog despre cum rezista sufletul uman in singuratate.