Overtime – noua moda

In zilele noastre se formuleaza altfel enuntul problemei: noi, ca firma, nu dorim sub nici un chip ca angajatii nostri sa lucreze peste program. Nu, nu, departe de noi acest gand necurat si parsiv. Noi vrem ca angajatul nostru sa munceasca doar 8 ore pe zi, apoi sa plece fericit acasa, la familia lui, sa stea cu copiii,  sotia, sa gateasca, sa mai iasa si la cina apoi la un film cu prietenii ori socri… sau sa petreaca oricum vrea el. Totul este ca el sa-si termine in cele 8 ore task-ul dat. Daca nu reuseste sa-l termine, asta e, mai sta un pic peste program, pana il termina.

Iar tu, ca un copil mic si nevinovat, care crede in pacea mondiala si alte lucruri inocente, spui: “Da, sunt perfect de acord. Nici nu se putea mai bine si mai corect de atat. Vai, ce sef minunat sunteti! ” Si semnezi orbeste si plin de increde contractul de munca.

Si a doua zi te trezesti cu task-ul in brate. Si vezi ca e ditamai namila, nicidecum un task binecrescut, de 8 ore. Iti zici: “Doamne, dar asta-i munca de 2-3 zile!”
Iar PM-ul iti zambeste gingas: pana maine dimineata la ora 9 sa fie gata! Inghiti in sec, inspiri adanc si pornesti vitejeste la treaba. Si muncesti cu sarg, mananci in fata calculatorului, umpland  tastatura de firimituri (asta in cazul fericit in care iti amintesti sa mai si mananci), te uiti cu disperare la ceas – cineva a complotat impotriva ta si iti face o farsa – prea repede trec orele, una dupa alta, iar task-ul tau e pe departe de a se finaliza. Si uite asa, pe
nesimtite, vine ora 5, teoretic se incheie programul, dar nu si pentru tine, pentru ca nu ti-ai terminat task-ul.  Si muncesti in continuare cu

sarg, tragi cat de tare poti…si vezi cum se scurge timpul in continuare, pe nesimitite…si daca esti norocos, pe la 10-11 noaptea pleci si tu acasa, bucuros ca ti-ai dus munca la bun sfarsit. Dar lasa, ca maine nu se mai intampla…mai dureaza putin, pana imi intru in ritm…

Si uite asa intri intr-un cerc vicios…si ajungi sa muncesti 14-15 ore pe zi si in weekend…
Voi prestati overtime?

Despre job, cu dragoste

Nu sunt o femeie de succes in afaceri, dar ma straduiesc sa devin. Nu am o experienta prea vasta in campul muncii, dar ma straduiesc sa o dobandesc. Si vreau sa dobandesc o experienta de calitate. Imi place ceea ce fac, nu e doar un job, e si o pasiune. Din ceea ce am observat eu la jobul meu, secretul succesului consta in ADAPTABILITATE. Nu totul tine in a fi bun, si atat. Am lucrat la diferite proiecte de-a lungul timpului, fiecare a avut specificul sau:

– unele imi cereau sa fiu creativa, sa inovez la tot pasul

– altele imi cereau sa urmez cerintele clientului, cuvant cu cuvant – clientul nostru, stapanul nostru (daca ne spunea sa facem Pamantul in colturi, in colturi il faceam; daca ne spunea sa modificam de 1000 de ori, de 1000 de ori modificam)

– altele imi cereau sa fiu nici prea creativa, nici prea previzibila, nici prea lenta, nici prea rapida

– altele erau o provocare din toate punctele de vedere – tehnologie complet noua, domeniu complet nou, limba complet necunoscuta (traiasca Google Translate) si deadline dureros…

Fiecare proiect mi-a solicitat diferite competente, fiecare m-a facut sa fiu mai buna, unele mi-au scos la iveala competente pe care nici nu banuiam ca le am, altele m-au ingradit atat de mult incat imi venea sa-mi plang in pumni de ciuda, altele m-au facut sa-mi depasesc limitele, altele m-au ajutat sa invat cum sa profit si de punctele mele slabe, altele m-au ajutat sa-mi extind aria de cunostinte … dar cel mai important a fost ca am reusit sa ma adaptez la fiecare proiect in parte, sa am rezultate bune de fiecare data. Am inteles ca cel mai important este sa inveti din greseli, sa te adaptezi si sa nu crezi niciodata ca le stii pe toate, pentru ca intotdeauna te vei intalni cu ceva nou si vei fi pus in postura de novice. Important este sa poti accepta acest lucru, sa o poti lua de fiecare data de la zero si sa ajungi departe. Fiecare nou proiect e o provocare, fiecare te ia de la zero si iti cere sa-l aduci pe culmi cat mai inalte. Cel putin asa e in domeniul IT. Multi nu reusesc sa se impace cu aceasta idee – nu le plac schimbarile, nu se pot adapta. Intr-adevar, e dureros sa ai o evolutie de tip “dinti de fierastrau”, cum o numim noi – de fapt ea are aceasta forma doar in aparenta; in esenta asa devii cu adevarat bun: calindu-te.

De-asta imi si place jobul meu: am parte de provocari intotdeauna, invat intotdeauna ceva nou, si astfel evoluez si ca angajat, si ca OM. Iar pe deasupra, produsul muncii mele este foarte util pentru ceilalti. Iar aceasta cred ca este cea mai mare satisfactie pe care o am.

Vai ce tragedie – are bluza ca a mea!

Citeam intr-o zi un articol despre posibila venire a magazinelor H&M in Romania.  Bineinteles, era o stire falsa.  Si citeam si despre parerea cititorilor. Care mai de care se bucurau gandindu-se ca ar putea aceste produse si in Romania (chiar daca ar putea fi mai scumpe decat in strainate). La un moment dat am dat peste un comentariu care m-a lasat cu gura cascata (ce vreti, uneori sunt usor de impresionat):

Eu sincer, prefer sa nu vina, pentru ca am deja o gramada de hainute de acolo si nu prea imi convine sa vad la toata lumea pe strada haine ca ale mele :( desi am vazut deja cateva x(

Nu inteleg persoanele astea crizate, pentru ca mi se pare tragi-comic, infantil si de neinteles un asemenea comportament. Nu mi se pare un capat de tara faptul ca cineva are un obiect vestimentar ca al tau. Nu-ti doboara cu nimic stilul tau personal. Stilul nu consta doar in unicitate in sensul de posesor de haine exclusive, ci si in istetimea si ingeniozitatea cu care combini piesele vestimentare, cu care adaugi accesoriul potrivit (sau chiar unul care pare total nepotrivit), cu care reusesti sa personalizezi un lucru comun, iar atitudinea e sarea si piperul.

Tocmai asta este interesant: cum reusesti sa iesi din anonimat daca nu ai posibilitatea de a-ti cumpara haine unicat, de a merge in strainatate la shopping  si de a apela la o croitoreasa? Te resemnezi ca vei ramane un exponent banal si ordinar al speciei, intreaga viata?

Sunt frumoasa, desteapta si single

Intr-o dupa-amiaza de primavara simteam nevoia sa evadez din birou, chiar si numai pentru o ora, cat dura pauza de masa. Nici una dintre colegele mele nu avea chef sa ia masa in oras, dar nu m-am descurajat prea tare si m-am hotarat sa merg singura la resturantul din zona. Imi place ca au terasa si astfel pot admira privelistea in timp ce mananc (sunt niste copaci infloriti superbi, pe terasa). Spre norocul meu am gasit si ultima masuta libera – fiind ora pranzului era aglomerat. Continue reading Sunt frumoasa, desteapta si single

Oare să mă prezint?

Oare să mă prezint? Să ies în faţa clasei,  să mă ţin frumos cu mânuţele de rochiţă şi să recit ca o poezie cum mă cheamă şi câţi anişori am? Nu… cui îi pasă? Nu are nici o importanţă. Hai mai bine să răspund şi eu la întrebările interesante găsite într-o leapşă (Doamne, ce nu-mi place cuvântul ăsta):

Dacă ai putea să intri şi să trăieşti într-o carte, care ar fi aceasta ? Motivează alegerea făcută! (dar într-un film? dar într-un cântec?)

  • Carte – Jocul lui Ender – ma fascineaza acea lume virtuala
  • Film – Lost – de dragul aventurii 
  • Cântec – Eros Ramazotti – Per me per sempre – mi se pare divină melodia, divin videoclipul…extraordinare versurile, mesajul transmis [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=oi-5uMm4JU0]

Dacă ai putea să îţi alegi prenumele, care ar fi acesta? Dar în cazul în care ai fi de gen opus?
Cel mai frumos nume de fată cred ca ar fi Eva. Sau Andreea.
Daca aş fi fost băiat, cred că mi s-ar fi potrivit Andrei.

In ce alta tara ai vrea sa traiesti pt 1 an si de ce?

Cred că mi-ar fi placut sa traiesc in Croatia pentru peisajul de vis de acolo: munte si mare la un loc…ce poate fi mai frumos?

Care e visul cel mai neobisnuit ce l-ai avut si ti-l amintesti?

Am visat ca eram o pasare care zbura pe deasupra unei poenite pline de flori galbene, printre fluturi, pe deasupra unei paduri, pe deasupra unui rau extraordinar de frumos…cand m-am trezit eram atat de fericita.

Povesteste o zi din viata ta imaginandu-ti ca esti un animal.

As vrea sa fiu un soim, sa zbor pe deasupra muntilor, vailor, campiilor, padurilor, marilor, poienitelor…

Daca te-ai trezi singur pe lume, care crezi ca ti-ar fi primele ganduri si ce ai face prima data?

Eu sunt o persoana care uraste singuratatea. Ar fi interesat de vazut cum as face fata unei asemenea situatii. Cred ca primul gand ar fi sa scriu o carte, un monolog despre cum rezista sufletul uman in singuratate.