Va place jobul pe care il aveti?

Nu de mult m-am intalnit cu o colega mai veche, din liceu. Ne-am mai povestit noi despre una, alta si la un moment dat am ajuns in mod inevitabil sa discutam si despre job. Si mi-a spus cat de stresat si incarcat e programul pe care il are, i-am spus ca asa e si la noi. La care ea imi spune “in fiecare zi abia astept sa se termine programul de 8 ore sa fug in lume mancand pamantul; asta e soarta noastra, cruda si nemiloasa – sa mai si muncim”. Eu am ramas oarecum mirata – nu pot sa spun ca munca e un blestem, mie chiar imi place sa muncesc. Dar cred ca tine si de faptul ca pentru mine nu este doar un job, este si o pasiune. Poate asta imi da mai multa forta.

Am scris mai multe despre job-ul meu aici.
Dar voi? Va place ceea ce faceti? Sau va duceti la job doar pentru ca trebuie sa mancati o paine?

Biblioteca obligatorie a barbatului modern

Deci cu liniuta si de la capat:

  • “In bucatarie cu Jamie Oliver” – ca doar dragostea trece prin stomac, nu-i asa? si mai bine sa gateasca el decat sa gatesc eu, ca doar ei sunt cei mai buni bucatari, si cine sunt eu sa contrazic acest adevar universal valabil?
  • poeziile lui Eminescu – sa fie romantic folosind cuvinte simple, dar de efect
  • “Enigma Otiliei”- ca sa inteleaga ca nu sunt eu cea mai sucita femeie de pe fata pamantului
  • Winnetou – sa stie niste tehnici de supravietuire prin taramuri necunoscute, in caz caz ca naufragiem pe taramul apasilor si comansilor
  • cel putin o carte de programare – ca sa nu simta ca vorbesc in chineza
  • “Pe aripile vantului” –  sa inteleaga adevarata dragoste cu nabadai
  • “Heidi” – sa inteleaga mai bine sintagma mea de “copilarie perfecta”

Si …daca-mi mai amintesc ceva, revin 🙂

Oriflame – Crema de protectie impotriva vremii nefavorabile

Acum vreo 3 ani am primit cadou o crema de fata de la Oriflame. Am fost putin cam circumspecta – folosesc de la Oriflame doar cateva produse, care-mi plac si in care am incredere, dar cremele de fata nu se numarau printre ele. M-a atras denumirea: “weather protective cream” – crema cu ulei de masline si unt de shea, dar m-am desumflat cand am vazut ca scrie ca e pentru toate tipurile de ten.

Nu am incredere in cosmeticele care sunt bune pentru toate tipurile de ten pentru ca sunt mari diferente intre tipurile de ten, sunt chiar tenuri complementare… Nu poate fi un simplu produs bun la toate…parca e facut de romani, care se cred specialisti in toate domeniile. In fine, asa sunt eu, o fire mai cusurgie. Totusi am zis sa o incerc, nu am ce pierde…in cel mai rau caz vreo iritatie simpatica, pe care o pot tine totusi sub control cu uleiul de masline.

Eu am tenul uscat si sensibil si de mult timp sunt in cautarea cremei hidratante perfecte, care chiar sa hidrateze si sa nu ramana ca untura pe fata. Mai intai am mirosit-o, sfioasa – da, miros orice produs cosmetic, inclusiv rimelul. M-a surprins ca nu miroasea a parfum, ci a avea un miros foarte discret, ca un produs dermatocosmetic. M-am bucurat ca macar nu are parfum.

Dupa demachiere si tonifiere am aplicat cu precautie crema putin cate putin, sa vad daca nu protesteaza cu ceva tenul meu cel mofturos. Cand colo, ce sa vezi? Nu numai ca nu protesta, dar se parea ca-i si place crema asta…pe masura ce o aplicam simteam o senzatie usoara si placuta de caldura…ca si cum crema ar fi fost calduta. Dar va asigur ca nu era.

Crema are o textura cremoasa, usor grasa. Totusi nu lasa o senzatie de pelicula grasa pe fata, asa cum fac o buna parte din cremele ce se lauda a fi hidratante. Dar totusi nu intra nici prea repede in piele, cum fac alte creme – nici nu reusesc sa le aplic pe 2 cm patrati ca ea deja s-a absorbit in piele. Nu, nu face nici una, nici alta. Lasa un strat catifelat – da, asta e cel mai potrivit cuvant – pielea se simte cu adevarat hidratata, fericita ca e mai calda si ca nu e grasa.

La aproximativ 2 minute dupa aplicarea cremei pot sa ma machiez linistita. Am testat-o si in conditiile de vreme nefavorabila, sa vad daca intr-adevar se tine de promisiune. Si spre surprinderea mea da, chiar ma protejeaza de vremea rece, de vant si viscol. Tenul meu e si usor cuperozic, se inroseste de la frig, imi ingheata rapid fata (si nu numai, am circulatia proasta si sunt vesnic un sloi de gheata).

Dupa ce am folosit aceasta crema frigul de afara mi s-a parut mai suportabil, viscolul parca nu-mi mai biciuia atat de puternic obrajii, nu mi s-au mai inrosit atat de tare cand am intrat de la frig la cald. Daca imi place? DA! E cea mai buna crema pe care am avut-o pana acum. Si am avut si creme mai ieftine, si mai scumpe, pana in 300 ron… creme cu pretentii, care totusi nu m-au convins pe deplin.

De 3 ani imi este cea mai buna prietena pe timp de iarna. Vara imi e prea cald de la ea. Se cunoaste ca e pentru vremea rece. Sa va spun si niste dezavantaje de-ale ei, ca doar nu exista produsul perfect: 1. prietenele mele cu ten mixt si gras au testat-o si li s-a parut prea grasa, deci desi scrie ca e pentru toate tipurile de ten, cred ca e mai indicata pentru tenul uscat si normal 2. contine parafina si vreo 3 parabeni, deci nu e tocmai o crema “curata”, dar din moment ce am gasit aceste ingrediente si in crema de la YSL, de vreo 270 ron…no comment Aceasta crema o gasiti in cataloagele Oriflame la pretul de 31 ron, iar la reducere chiar si la un pret mai bun. Cantitatea e mai mult decat generoasa – 150 ml – deci va ajunge cu siguranta pentru o intreaga iarna, asta daca nu faceti ca mine – eu o folosesc si pe maini, asa ca o termin mai repede.

Acasa la Afrodita

DSCF3353

Aici puteti citi articolul meu.

Hidratarea perfecta – Germaine de Capuccini

Aici puteti citi review-ul meu.

Unde te vezi peste 15 ani?

Deschid un ochi… sclipeste ceva si ma deranjeaza… il deschid si pe al doilea, lenesa… aaaaa, e soarele jucaus, si-a pus in gand sa ma trezeasca. Ascuns dupa draperiile grele de catifea visinie, reusise totusi sa-si strecoare tiptil-tiptil o raza poznasa cu care sa ma gadile pe pleoape. Buna dimineata, iubire! rasuna vocea lui calda, in timp ce mana lui blanda imi mangaie parul matasos. Intorc capul spre el…ma topesc in privirea sa.  Parfumul delicat de frezii imi inunda placut narile… E cald si bine… Buna dimineata, somnoroaso! imi spun ele din vaza lor de abanos.

Mamiiii! Noi suntem gataaaaaa! se aud doua voci cristaline.

Ceee??? Vai, e abia ora 7! Poznasele astea mici nu mai au pic de rabdare!

Hai iubire, ne asteapta fetele. Pentru prima data sunt gata inaintea noastra! e sambata, e iulie, e un soare prietenos ce ne imbie sa sarim cat mai repede in masina – via Bicaz. Deschid usa dormitorului somnoroasa. Clara imi sare in brate si ma saruta pe obraji dragastos. Ma strange in brate bucuroasa. Andreea sare la gatul lui tati. E mare de-acum, dar la fel de dragastoasa.

Hai mami, nu esti gata inca! Ia-ti repede treningul si hai sa mergem! imi spune  Clara nerabdatoare, in timp ce ma trage de mana, spre dressing.

Hai tati, e tarziu! il imbie Andreea, impingandu-l delicat spre dressing si pe el.

Andreea si Clara sunt deja imbracate, incaltate. Clara are buclele blonde neastamparate prinse in doua codite usor strambe. Se vede ca i le-a facut Andreea, pe fuga. In ochii lor mari si albastri se citeste bucuria: mergem la munte! ne asteapta o vacanta de vis!

Mergem sa ne schimbam rapid, sa nu lasam poznasele sa ne astepte.  Ele deja coborasera in graba pe scari, fuguta-fuguta spre bucatarie. Coboram si noi in bucatarie, sa pregatim masa. Oricat de grabite ar fi ele, nu putem pleca cu stomacul gol. De pe hol se simte parfumul cafelei. Oare cine a facut cafeaua deja? Cand ajungem in bucatarie, rasuna din nou vocile cristaline: Surpriza!!!! Dragele de ele ne-au pregatit micul dejun! Cafeaua cu spuma de lapte pentru mami, ceaiul pentru tati, lapte cald pentru ele, paine prajita cu miere si unt pentru toata familia. Si o vaza cu frezii albe, pentru mami. Pe jos sunt stropi de apa, pe aragaz a cazut cafea macinata, dar ce mai conteaza cand vezi cat de frumos au pregatit ele doua masa, in deplina complicitate? Le sarutam pe amandoua, le multumim pentru asa supriza, mancam repejor cu totii, in timp ce radem din belsug la glumele lui tati, apoi fuguta-fuguta spre masina. Bineinteles, laptopul, telefoanele de serviciu sunt lasate acasa, pe birou. Cui ii pasa de ele? Bicaz, pazea ca sosim!!!

Cam asa ar arata o zi din viata mea, peste 15 ani…Este un raspuns la articolul lui Dono, care m-a pus pe ganduri.  Si eu ma numar printre persoanele predispuse sa faca parte din categoria descrisa de Dono, dar incerc  sa mentin un echilibru. La cealalta intrebare a lui, Cat crezi ca te mai tin bateriile in ritmul asta? voi incerca sa raspund intr-un viitor articol.

Voi cum va vedeti peste 15 ani?

De inima albastra

Sunt obosita,  mi-e somn si simt nevoia sa ascult melodia mea de suflet – “de inima albastra” cum ii zic prietenii. Imi plac foarte mult atat versurile, cat si linia melodica, dar si videoclipul…imi da o stare de bine incredibila, ma duce cu gandul la o lume de basm… va las si pe voi in compania ei. O seara placuta sa aveti!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=oi-5uMm4JU0]

Superspecializarea

Ma uit in jurul meu si vad numai oameni cu pretentii, ce au terminat o facultate, unii chiar si un master. Si totusi, parca le lipseste ceva. Aaaa, da! Cultura generala minimala! Despre ce este vorba? Pai…sa va povestesc:

– Alina a terminat facultatea de litere –  daca ii spui de un produs ca are forma cilindrica te va ruga sa-i explici ce inseamna cilindru, ca ea nu a terminat facultatea de matematica, sa stie despre ce e vorba;

– Dan a terminat facultatea de mecanica daca ii ceri sa-ti spuna numele a doua opere de-a lui Eminescu, iti va spune ca nu stie, ca doar nu a terminat facultatea de litere;

– Oana a terminat facultatea de chimie daca ii ceri sa-ti spuna capitala Angliei, iti va spune ca nu stie, ca doar ea n-a terminat facultatea de geografie;

– Florin a terminat facultatea de istorie daca il intrebi de temperatura la care fierbe apa, iti va spune ca el a terminat istoria, nu fizica

– George a terminat facultatea de fizica daca il intrebi de teorema lui Pitagora iti va spune ca el e fizician, nu matematician, ca sa stie acest lucru

– Ion a terminat facultatea de calculatoare – daca il intrebi cine a fost Cuza, iti va spune ca e localitatea in care stau bunicii sai si atat…ca doar n-a terminat facultatea de istorie sa stie mai mult de-atat

Si lista ramane deschisa. Cred ca ati intalnit si voi astfel de exemple in viata de zi cu zi. Si te opresti un pic in loc si te intrebi: facultatea te face mai destept sau mai prost? Daca te specializezi intr-un domeniu stergi cu buretele orice altceva din creier? O sa ajungem cum spunea o cunostinta de-a mea, care are feciorul programator in Chicago – a sunat electricianul, sa vina sa-i schimbe becul, ca el nu este electrician (asta in conditiile in care becul nu avea nici o alta problema inafara faptului ca se arsese).

PS: Chiar si eu sunt in stare sa schimb un bec, cam de cand aveam 8 ani… si nu sunt electrician.

Voi ce ziceti, e normal aceasta specializare absoluta, sau sunt eu absurda?

Crezi sau nu in Dumnezeu?

Nu-ţi cer un lucru prea cu neputinţă
În recea mea-ncruntată suferinţă.
Dacă-ncepui de-aproape să-ţi dau ghes,
Vreau să vorbeşti cu robul tău mai des.

De când s-a întocmit Sfânta Scriptură
Tu n-ai mai pus picioru-n bătătură
Şi anii mor şi veacurile pier
Aci sub tine, dedesubt, sub cer.

Când magii au purces după o stea,
Tu le vorbeai – şi se putea.
Când fu să plece şi Iosif,
Scris l-ai găsit în catastif
Şi i-ai trimis un înger de povaţă –
Şi îngerul stătu cu el de faţă.
Îngerii tăi grijeau pe vremea ceea
Şi pruncul şi bărbatul şi femeea.

Doar mie, Domnul, veşnicul şi bunul,
Nu mi-a trimis, de când mă rog, nici-unul…

Nu-ţi cer un lucru prea cu neputinţă… de Tudor Arghezi

Aceste versuri ale lui Arghezi mi s-au intiparit adanc in minte din liceu, de cand am studiat Psalmii lui Arghezi… mi s-au parut niste versuri de o extraordinara sensibilitate, pline de o durere muta, prin care dadea defapt grai dorintelor nerostite de multi dintre noi. Credem din principiu in Dumnezeu, dar avem nevoie si de o dovada vie, palpabila…

In ultimul timp am avut neplacuta surpriza sa descopar ca tot mai multe persoane sunt atee. Persoane din noua generatie, de pana in 30 de ani. Si asta ma sperie un pic… eu cred in Dumnezeu, El e cel ce imi umple sufletul si imi da puterea sa merg mai departe zi de zi (da, cu ajutorul Lui am descoperit cu stupoare ca sunt mult mai puternica decat as fi crezut vreodata), ma ridica atunci cand cad, ma mangaie bland pe crestet atunci cand sunt indurerata, imi umple sufletul de fericire.  Fara El ar fi un gol imens in sufletul meu.

Si stau si ma gandesc: daca nu-L ai pe Dumnezeu in suflet, atunci cu ce umpli acel gol? Bun, sunt lucruri in viata ce te fac suficient de fericit incat sa umpli acel gol, dar sunt lucruri efemere, ce se evapora, si iar apare acel gol… si atunci care-i rostul tau in viata, daca te simti gol prin interior, daca esti doar o frunza in vant?

Eminescu, un alt poet pe care-l iubesc pentru genialitatea si maiestria sa in a manui cuvintele, spunea:

Religia – o frază de dânşii inventată
Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug,
Căci de-ar lipsi din inimi speranţa de răsplată,
După ce-amar muncirăţi mizeri viaţa toată
Aţi mai purta osânda ca vita de la plug?

Mihai Eminescu, “Împărat şi proletar”

Oare chiar o fi doar o fraza inventata pentru a ne tine cu capul plecat? Eu nu prea cred. De fapt nu prea simt asta. Pentru ca dincolo de ceea ce crede creierul meu, mai e si ceea ce simt. Si SIMT ca Dumnezeu exista, nu doar cred. L-am simtit de atatea ori atat de aproape de mine incat nu-i pot nega existenta sub nici o forma. Si nu simt nevoia sa-L vad. Mie de ajuns faptul ca-L simt aproape. Privirea te mai poate insela, celelalte simturi nu.

Unii spun ca nu mai cred in Dumnezeu din cauza Bisericii. Ca i-a dezamagit atat de tare incat si-au pierdut credinta. Si mi se pare o gandire superficiala. Stai putin, Biserica e formata si ea din oameni. Oameni ca noi. Pacatosi ca si noi. Furati de cele lumesti ca si noi. Unii au si niste har, dar pana la urma sunt toti oameni ca si noi, supusi pacatului si greselilor. De ce trebuie sa plateasca Dumnezeu pentru pacatele oamenilor?

Oare cum o fi sa nu crezi in Dumnezeu? Cum te simti? In ce crezi? Pe baza caror reguli iti contruiesti drumul in viata?

Vincent van Gogh

De ce-mi place mie in mod deosebit Van Gogh? Poate pentru ca ma impresioneaza tipologia geniului neinteles, mort in saracie, ce lasa lumii o avere inestimabila – opera sa (a vandut un singur tablou in timpul vietii). Pare un personaj standard al literaturii romantice: are o viata zbuciumata, trece prin suferinta, depresie, nebunie, singuratate, ajunge sa se sinucida…

„Vreau să creez desene care să atingă oamenii… În fiecare figură sau peisaj aş vrea să exprim nu melancolia sentimentală, ci o tristeţe profundă…Aş vrea să progresez atât de mult încât oamenii să spună de lucrările mele că le simt profund şi aproape…” Asta a vrut Van Gogh sa faca prin opera sa – sa ajunga la sufletul oamenilor.

Vincent van Gogh a fost un pictor olandez post-impresionist,  ce a trait intre anii 1853 si 1890.

Picturile sale cele mai cunoscute sunt:

Noapte instelata:

vincent-van-gogh-starry-night-c-1889

Noapte instelata pe Rhone:

vincent-van-gogh-starry-night-over-the-rhone-c-1888

Floarea soarelui:

sunflower

Irisi:

iris

Autoportret:

Mancatorii de cartofi:

Sunt multe de spus despre el, dar daca fiecare ar retine macar care sunt principalele sale opere, ar fi suficient. 😉