Ce sa nu porti la o intalnire romantica

Primesc newsletter de la Unica si intru si eu sa citesc ultimele articole. Dau peste articolul  “Ce sa nu porti la o intalnire romantica” si-l citesc cu interes. Si raman uimita. Deci pentru o intalnire romantica:

– nu poti cuceri un barbat purtand blugi si tricou – oare? punem un pariu?

– nu poti merge la intalnire in costum office – punem pariu ca poti fi foarte sexy si intr-un deux-piece ales cu grija? cine a spus ca stilul office nu e si sexy?

– imprimeurile mult prea grafice nu sunt o idee bună pentru întâlnirile cu bărbaţii – pai daca mie asa-mi place sa port, ce fac? imi schimb gusturile doar pentru a fi pe placul barbatilor?

– nu purta şlapi, tenişi sau Uggs, dacă ai peste 20 de ani – eu as spune sa nu-i porti daca nu-ti vin bine sau nu sunt stilul tau…
– nu purta  jeans skinny cu balerini, dacă ai sub 1,70 cm – eu as spune sa nu-i porti daca ai forme care nu te avantajeaza
– nu purta pantaloni harem, dresurile colorate şi pălăriile extravagante – deci fii banală, fadă şi conformistă

Acesta este doar unul dintre zecile de articole care vor să ne plafoneze, uniformizeze si sa ne impuna niste reguli. Ce inseamna defapt o intalnire romantica? O intalnire in care te slefuiesti dupa tot felul de reguli pana ajungi sa nu mai fii tu, de dragul de a fi o persoana “corecta”, daca e sa fii etichetata dupa regulile de mai sus. Romantismul ar trebui sa fie in suflet, in priviri, in ganduri, in emotii, in zambet, gesturi, vorbe… Nu esti romantica daca esti imbracata corect, esti romantica daca te imbraci asa cum te simti bine, in haine care sa te puna in valoare si care te fac sa te simti ca o printesa, fie ca sunt tenisi, Uggs sau dresuri roz bombon. Pentru ca o femeie care se simte bine, arata bine, straluceste si cucereste prin zambetul ei si starea ei de bine.

Cine te place, te place pentru ceea ce esti. Chiar daca ai dresuri roz, si palarie galbena supradimensionata, daca le porti cu atitudine si stil, fii sigura ca-l vei cuceri.  Asa ca fii tu insati si lasa sfaturile deoparte 😉

Ce purtam pe-acasa?

Adina se intreba cum obisnuiesc sa se imbrace oamenii cand nu sunt nevoiti sa iasa din casa?

Si m-a pus si pe mine un pic pe ganduri, pentru ca gusturile si obisnuintele sunt foarte variate in acest “domeniu”.

Am observat ca unele persoane se imbraca acasa cu hainele cele mai uzate, ca doar nu le vede nimeni. Hmmm… cum sa nu ma vada nimeni? Ma vad cei apropiati. Si ei sunt foarte importanti pentru mine.

Alte persoane se imbraca in trening larg si tricouri XXL, ca asa se simt lejer. Si mie imi place stilul lejer, dar nu sa inot prin haine.

Altele stau imbracate numai in lenjerie intima… suna bine, dar nu stiu ce faceti voi pe-acasa, insa eu mai si spal vase, mai dau cu o matura, mai spal o chiuveta, un aragaz, mai gatesc … si in cazul asta vestimentatia sumara nu prea se impaca grozav cu munca, cum nu prea se impaca nici baba cu mitraliera.

Alte persoane stau numai in pijamale. Cred ca as avea o stare de somnolenta permanenta, de la ele 😛

Unele persoane poarta haine ponosite si murdare acasa… ce daca au o pata de ulei, doua de maioneza si trei de mustar? Nu le vede nimeni… Hmmm…de parca totul se rezuma la faptul daca te vede cineva sau nu… Asta tine deja de igiena, nu de imagine.

Eu sunt de parere ca asa il cunosti cel mai bine pe un om – vazandu-l in intimitatea casei sale. Hainele de acasa spun multe despre un om:

  • daca e snob
  • daca e interesat doar de ce cred altii despre el
  • daca se iubeste si se respecta pe el insusi
  • daca igiena e punctul sau forte sau nu
  • daca isi iubeste corpul si e mandru sa si-l puna in evidenta
  • daca prefera mai mult comfortul
  • daca e interesat de imagine

Mai ales acum, ca a venit frigul, eu abia astept sa ajung acasa, sa ma schimb in ceva comod si ma bag in pat, cu o ceasca de ciocolata calda in mana si sa mai citesc ceva.

Pentru mine casa e locul unde revin dupa o zi de munca, e oaza mea de liniste si relaxare, asa ca vestimentatia de acasa joaca si ea un rol important chiar si acasa. Ma imbrac cu haine comode, calduroase, moi, calde si primitoare, ce ma fac sa ma simt bine, sa ma relaxez, sa ma bucur de ele. Sunt haine din materiale bune, din fibre naturale, de calitate. Da, nu fac rabat la calitate in nici o imprejurare.  Aaaa, si bineinteles ca sunt si frumoase aceste haine. Nici nu s-ar putea altfel. Nu pot sa ma imbrac cu haine care nu-mi plac, imi dau o stare despresiva profunda lucrurile care nu-mi plac si pe care trebuie sa le port. In schimb daca port ceva ce-mi place imi da o stare de bine. Si starea de spirit e cea mai importanta.  Un dus fierbinte, o crema de corp hidratanta, un strop de parfum bun si hainele mele preferate de casa sunt tot ce am nevoie pentru a ma simti bine. Ma aranjez in orice imprejurare, nu numai cand societatea o cere, pentru ca o fac pentru mine, nu pentru societate.

Hainele mele nu sunt nici largi si nici stramte, sunt numai bune – nici cu 2 numere mai mari, nici cu 2 numere mai mici. Credeti ca nu sunt sexy daca nu umblu semi-nud, in lenjerie minimala de satin sau daca nu port haine care sa pocneasca pe mine? Va inselati. A fi sexy tine de atitudine, nu de haine. Iar cand ma simt bine, arat bine 😉

Voi cum va imbracati acasa?

Vai ce tragedie – are bluza ca a mea!

Citeam intr-o zi un articol despre posibila venire a magazinelor H&M in Romania.  Bineinteles, era o stire falsa.  Si citeam si despre parerea cititorilor. Care mai de care se bucurau gandindu-se ca ar putea aceste produse si in Romania (chiar daca ar putea fi mai scumpe decat in strainate). La un moment dat am dat peste un comentariu care m-a lasat cu gura cascata (ce vreti, uneori sunt usor de impresionat):

Eu sincer, prefer sa nu vina, pentru ca am deja o gramada de hainute de acolo si nu prea imi convine sa vad la toata lumea pe strada haine ca ale mele :( desi am vazut deja cateva x(

Nu inteleg persoanele astea crizate, pentru ca mi se pare tragi-comic, infantil si de neinteles un asemenea comportament. Nu mi se pare un capat de tara faptul ca cineva are un obiect vestimentar ca al tau. Nu-ti doboara cu nimic stilul tau personal. Stilul nu consta doar in unicitate in sensul de posesor de haine exclusive, ci si in istetimea si ingeniozitatea cu care combini piesele vestimentare, cu care adaugi accesoriul potrivit (sau chiar unul care pare total nepotrivit), cu care reusesti sa personalizezi un lucru comun, iar atitudinea e sarea si piperul.

Tocmai asta este interesant: cum reusesti sa iesi din anonimat daca nu ai posibilitatea de a-ti cumpara haine unicat, de a merge in strainatate la shopping  si de a apela la o croitoreasa? Te resemnezi ca vei ramane un exponent banal si ordinar al speciei, intreaga viata?