Overtime – mai e la moda?

Vorbeam acum vreun an de statul peste program – asa numitul overtime – in acest articol: Overtime, noua moda

Oare si anul acesta mai este prezent? Mai este cazul sa stati dupa program, sau avem atat de putine proiecte incat nu mai este cazul, abia trec si cele 8 ore de program?

Overtime – noua moda

In zilele noastre se formuleaza altfel enuntul problemei: noi, ca firma, nu dorim sub nici un chip ca angajatii nostri sa lucreze peste program. Nu, nu, departe de noi acest gand necurat si parsiv. Noi vrem ca angajatul nostru sa munceasca doar 8 ore pe zi, apoi sa plece fericit acasa, la familia lui, sa stea cu copiii,  sotia, sa gateasca, sa mai iasa si la cina apoi la un film cu prietenii ori socri… sau sa petreaca oricum vrea el. Totul este ca el sa-si termine in cele 8 ore task-ul dat. Daca nu reuseste sa-l termine, asta e, mai sta un pic peste program, pana il termina.

Iar tu, ca un copil mic si nevinovat, care crede in pacea mondiala si alte lucruri inocente, spui: “Da, sunt perfect de acord. Nici nu se putea mai bine si mai corect de atat. Vai, ce sef minunat sunteti! ” Si semnezi orbeste si plin de increde contractul de munca.

Si a doua zi te trezesti cu task-ul in brate. Si vezi ca e ditamai namila, nicidecum un task binecrescut, de 8 ore. Iti zici: “Doamne, dar asta-i munca de 2-3 zile!”
Iar PM-ul iti zambeste gingas: pana maine dimineata la ora 9 sa fie gata! Inghiti in sec, inspiri adanc si pornesti vitejeste la treaba. Si muncesti cu sarg, mananci in fata calculatorului, umpland  tastatura de firimituri (asta in cazul fericit in care iti amintesti sa mai si mananci), te uiti cu disperare la ceas – cineva a complotat impotriva ta si iti face o farsa – prea repede trec orele, una dupa alta, iar task-ul tau e pe departe de a se finaliza. Si uite asa, pe
nesimtite, vine ora 5, teoretic se incheie programul, dar nu si pentru tine, pentru ca nu ti-ai terminat task-ul.  Si muncesti in continuare cu

sarg, tragi cat de tare poti…si vezi cum se scurge timpul in continuare, pe nesimitite…si daca esti norocos, pe la 10-11 noaptea pleci si tu acasa, bucuros ca ti-ai dus munca la bun sfarsit. Dar lasa, ca maine nu se mai intampla…mai dureaza putin, pana imi intru in ritm…

Si uite asa intri intr-un cerc vicios…si ajungi sa muncesti 14-15 ore pe zi si in weekend…
Voi prestati overtime?