Secretele mele pentru o casa curata si ordonata

Site-ul www.nucidesapun.ro (aceasta este pagina lor de facebook)m-a provocat acum cateva zile sa dezvalui cateva din secretele prin care eu reusesc sa-mi transform casa intr-un camin primitor folosind trucuri simple si produse ecologice, asa ca in seara aceasta am decis sa raspund provocarii.

Casa mea e mare, frumoasa, calda, primitoare, iar toate aceste avantaje vin la pachet cu un volum mare de lucruri ce trebuie intretinute. Timpul meu este limitat, ca multora dintre noi – ma impart intre job, casa, familie, prieteni si timp pentru mine.

Cel mai mare secret al meu este ca ma ajuta sotul la curatenie – si prin “ajuta” ma refer ca face 50% din munca, lucru pentru care ii sunt foarte recunoscatoare ๐Ÿ™‚

Dupa cum v-am mai spus si cu alte ocazii, eu sunt sensibila la multe din substantele chimice din produsele de curatenie si din unele produse cosmetice, asa ca incerc sa reduc pe cat posibil iritantii cu care intru in contact. Da, stiu, cand vrei sa faci curatenie rapid si eficient, iti vin in minte Pronto, Cif, Domestos si Ariel, dar sa stiti ca se poate si fara ele. Sunt atatea solutii naturale de curatat, ieftine si eficiente, e pacata sa nu le folosim si sa ne lasam prada consumerismului in totalitate. Iata ce folosesc eu:

  • pentru spalarea rufelor colorate folosesc de cativa ani cu placere nucile de sapun (v-am povestit despre ele mai pe larg aici) – sunt perfecte pentru spalarea rufelor colorate, pastreaza culorile vii si frumoase; o punga de 1 kg de nuci imi ajunge un an de zile, chiar si mai mult; nucile de sapun care mi-au placut cel mai mult au fost cele de aici; am mai incercat si de pe alte site-uri, dar nu am fost la fel de multumita – faceau mai putina spuma si aveau putere de curatare ceva mari redusa – probabil erau nucile mai vechi… nu stiu ce sa cred despre ele
  • pentru rufele albe folosesc nuci de sapun + bicarbonat de sodiu; daca rufele au pete, folosesc si un inalbitor pe baza de oxigen activ (nu clor, nu Ace – urasc clorul, mi se face rau de la el, este foarte toxic) sunt foarte fericita de cand folosesc nucile de sapun pentru spalarea rufelor, pentru ca ma saturasem ca hainele mele sa miroasa din oficiu a detergent + balsam … daca ma mai dadeam si cu un strop de parfum, deja era pur si simplu prea mult pentru mine – incepeam sa stranut si sa-mi lacrimeze ochii; de cand folosesc nucile de sapun hainele miros a curat si atat
  • pentru desfundarea chiuvetei folososesc o lingura cu varf de bicarbonat de sodiu si 3 linguri de otet – amestecul devine efervescent, spumos, si desfunda eficient chiuveta; apoi torn 500 de apa fierbinte in chiuveta si operatiunea e indeplinita cu succes ๐Ÿ™‚ Mr Muscolo poate sa stea linistit pe rafturile magazinelor
  • fierbatorul de apa il curat cu otet – torn putin otet in fierbatorul gol (cat sa acopere in totalitate fundul fierbatorului) si apoi ii pornesc; in 5 secunde incepe sa fiarba iar calcarul se dizolva ca prin farmec, in totalitate ๐Ÿ™‚
  • petele de calcar de pe chiuveta, bateria de la chiuveta si dus le combat tot cu otet – dupa cum stiti, otetul dizolva calcarul – pun otet intr-un recipient cu pulverizator si il folosesc in intreaga baie – la baterii, la gresie, la geamurile de la dus, la vasul de toaleta – toate isi redobandesc stralucirea atunci cand folosesc otet
  • pentru igienizarea vasului de toaleta – nu folosesc Domestos (mama il folosea si eu il uram, imi dadeau lacrimile instant de cate ori intram in baie); din pacate 95% din produsele destinate igienizarii sunt pe baza de clor, de parca acesta ar fi singurul agent antibacterian… eu folosesc pentru igienizare tot otetul, iar uneori chiar si apa oxigenata
  • pentru indepartarea furnicilor am incercat initial Raid – era sa mor eu de la mirosul lui, dar furnicile n-au avut nicio problema ๐Ÿ™ am apelat apoi la trucul cu zeama de lamaie – am picurat zeama de lamaie pe la cuiburile lor si in cateva zile am observat ca au disparut in totalitate ๐Ÿ™‚
  • pentru spalarea frigiderului folosesc tot otetul – indeparteaza mirosurile neplacute; apoi las in frigider un bol cu cateva linguri de cafea macinata – mentine un miros foarte placut in frigider si neutralizeaza simfonia de mirosuri (nu sunt singura care are in frigider si usturoi, si busuioc, si menta, si capsuni, nu?)
  • pentru spalarea vaselor, uneori folosesc detergent lichid din nuci de sapun, pe care mi-l prepar singura, alteori revin la detergentii clasici, din lipsa de timp

Desigur, daca nu va place mirosul de otet, daca nu aveti rabdare sa folositi produse de curatat simple, precum cele enumerate de mine, sau pur si simplu doriti produse mai eficiente, dar nontoxice, blande cu pielea si prietenoase cu mediul, exista in comert si produse bio din nuci de sapun gata preparate, solutii de curatare bio Planet Pure si solutii de curatare bio Ecodoo.

Cam acestea ar fi ajutoarele mele de baza in curatenie. Voi ce trucuri aveti? Folositi produse naturale, bio sau va lasati doar in baza celor sintetice?